Olt: Peste 4.500 de persoane din categoria "greu ocupabile", angajate în acest an prin intermediul AJOFM

Peste 4.500 de persoane din categoria "greu sau foarte greu ocupabile" au fost angajate de la începutul acestui an în Olt prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), precizează instituţia într-un comunicat de presă.

De la începutul acestui an şi până la finalul lunii august, în judeţul Olt, prin intermediul AJOFM, au fost încadrate în muncă 6.587 de persoane, dintre acestea 4.570 fiind din categoria greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea în categorii de ocupabilitate este realizată ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.

Din punctul de vedere al vârstei, aproape o jumătate dintre persoanele încadrate în muncă în primele opt luni din acest an au peste 45 de ani. Totodată, cele mai multe dintre persoanele care s-au angajat în perioada menţionată sunt din mediul rural.

În privinţa nivelului de pregătire al persoanelor care s-au angajat în perioada ianuarie - august, cele mai multe au studii liceale (2.781), urmate de cele cu studii gimnaziale (968), profesionale (825), iar 331 de persoane au studii universitare.

De la începutul acestui an, 15.770 de persoane au beneficiat de asistenţă de la AJOFM Olt în vederea angajării, înregistrării în rândul şomerilor etc.

În 2019 şomajul a avut în judeţul Olt cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, numărul şomerilor fiind sub 10.000 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel