Olguța Vasilescu, SCANDAL cu Mircea Diaconu. ”Să ne spuneți când să aplaudăm, v-ați intrat bine în rol”

Social-democrata Olguța Vasilescu și candidatul la prezidențiale Mircea Diaconu s-au contrat puternic în direct! 

”Nu cred că-l ajută trădarea pe Mircea Diaconu” a afirmat Olguța Vasilescu, la România TV, cu referire la cei doi primari care au fost la PSD și care acum îl susțin pe Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. 

Mircea Diaconu a afirmat că e singur și că se bucură că mesajele sale au și astfel de efecte: ”Mă bucur, foarte bine, un președinte ar trebui să fie al tuturor românilor, indiferent de opțiune, de culoare, de doctrină”. 

Lia Olguța Vasilescu i-a atras atenția că opțiunea nu e Mircea Diaconu, ci Pro România: ”Sunt către Pro România, nu e nimic nou”. 

Olguța Vasilescu, către Mircea Diaconu: ”Din păcate, pentru dvs...”

”Iertați-mă, sunt deja trei partide, ba chiar patru, care mă susțin și niciunul nu seamănă cu celălalt, nu se înțeleg între ele, au păreri diferite, ceea ce nu înseamnă...” a spus Mircea Diaconu. Olguța Vasilescu a intervenit, afirmând: ”Din păcate, sunt partide care nu mai spun nimic electoratului... Din păcate, pentru dvs.”. 

”Dar ce de din păcate pentru mine?” a întrebat Mircea Diaconu. ”Nu mai spun nimic electoratului, sunt sub 5%”, a răspuns Olguța Vasilescu. 

”Dacă sunt sub 5% și eu iau ceva mai mult, vă cade toată argumentația, e zob” a continuat Mircea Diaconu. ”În ce sens?” a întrebat Lia Olguța Vasilescu. ”În toate sensurile” a fost răspunsul fulger al lui Mircea Diaconu.  

Olguța Vasilescu a cerut un exemplu, pentru a înțelege, iar Mircea Diaconu a explicat că înseamnă că nu de acolo îi vin voturile, ci ”de peste tot”. 

”Toți v-am susținut la un moment dat”

Lia Olguța Vasilescu i-a atras atenția: ”Toți v-am susținut la un moment dat”. ”Cum adică toți m-ați susținut?” a întrebat-o Diaconu. ”Toți v-am susținut ca și personă” i-a răspuns Vasilescu. 

”Și dvs. vreți de fiți independent acum, dar suntem de mult în politică, nu suntem chiar așa... veniți” a spus Lia Olguța Vasilescu. 

Mircea Diaconu a mai ținut să-i dea o replică Liei Olguța Vasilescu: ”Când eu plec din 2014 din PNL, pe scări, împins la vale de PNL și-mi văd de viața mea singur în politică de atunci, mă mai luați cu d-astea că sunt independent, cu tonuri d-astea?”.

”Ați făcut politică. Nu sunteți așa independent cum spuneți dvs!” i-a spus Lia Olguța Vasilescu, subliniind că până-n 2014 a fost în PNL. În timpul scandalului, i-a mai spus că ”aveți un discurs perfect de om politic, v-ați intrat bine în rol, să ne spuneți când putem să aplaudăm, v-ați jucat bine rolul”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel