Olanda: O pană a reţelei de telefonie la nivel naţional a afectat inclusiv serviciile de urgenţă

Autorităţile olandeze încercau marţi să determine cauza unei pene în reţeaua de telefonie, care a întrerupt luni inclusiv serviciile de urgenţă, relatează AFP. 

Pana s-a produs luni seara şi a afectat iniţial reţeaua grupului naţional de telecomunicaţii KPN, iar ulterior s-a extins şi la furnizorii legaţi de acesta în întreaga ţară. Incidentul a durat aproximativ patru ore, timp în care au fost imposibile apelurile la pompieri şi poliţie. Personalul de pe ambulanţe şi pompierii au ieşit pe străzi, pentru a putea fi contactaţi direct în caz de necesitate, iar guvernul a lansat în reţelele sociale online un serviciu identic cu numărul de urgenţă 112. Ministrul olandez al justiţiei şi securităţii, Ferd Grapperhaus, a convocat marţi conducerea KPN pentru a da explicaţii şi pentru a se asigura că pana nu se va repeta. Potrivit presei locale, la şedinţă urma să participe şi agenţia naţională pentru securitate şi antiterorism NCTV.

Luni seara, Joost Farwerk, unul din şefii KPN, a declarat într-o emisiune de televiziune că nu există suspiciuni privind un atac informatic ca origine a întreruperii serviciilor de telefonie. KPN a anunţat printr-un comunicat că directorul general Maximo Ibarra urmează să demisioneze, însă din motive familiale, fără legătură cu pana. Incidentul a survenit în contextul mobilizării serviciilor de urgenţă, din cauza valului de căldură care afectează Olanda şi alte ţări europene. Miercuri, camera inferioară a parlamentului olandez urmează să dezbată cauzele problemei şi modul în care a fost gestionată situaţia. 'Indiferent de motiv, s-a dovedit în ce măsură suntem vulnerabili', a comentat pe Twitter deputatul liberal Arne Weverling.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel