Oficial Banca Mondială: Sectorul digital din România poate contribui la transformarea Europei în întregime

Sectorul digital din România poate contribui la transformarea Europei în întregime şi mai ales a regiunii din jur, pentru că aici există foarte multe energii, dar şi spirit antreprenorial în materie de IT, a declarat, joi, într-un forum de specialitate, Juan Navas-Sabater, manager în cadrul Digital Development Global Practice al Băncii Mondiale. 

'Părerea mea este că transformarea digitală a atins un punct în care nu mai e vorba despre introducerea unor tehnologii în procese existente, ci este vorba despre o transformare completă, de o inovare în felul în care funcţionează economia. Este vorba despre felul în care funcţionează Guvernul, prin transformarea către economia digitală, o transformare semnificativă a felului în care lucrăm. Apar paradigme noi: date deschise, tehnologia 5G, inteligenţa artificială - centrul inovării.

Acestea reprezintă o oportunitate de a face un salt în modul în care se desfăşoară activitatea economică. Mai multe click-uri, mai puţine cărămizi... În România, în mod concret, sectorul digital are o pondere importantă în PIB. Există foarte multe energii aici, există spiritul antreprenorial în materie de IT şi, într-adevăr, sectorul digital din România poate contribui la transformarea Europei în întregime şi mai ales a regiunii din jur', a spus reprezentantul Băncii Mondiale.

Acesta a menţionat, totodată, că Banca Mondială este interesată de subiectul inovării pe guvernanţă şi transformare digitală, iar în acest sens derulează o serie de programe atât la nivel internaţional, cât şi regional. 'De ce este Banca Mondială interesată de acest subiect al inovării în materie de guvernanţă şi transformării digitale? Pentru că pentru noi ca instituţie de dezvoltare transformarea digitală este un factor capacitiv decisiv pentru dezvoltarea economică şi socială.

Am publicat raportul nostru mondial referitor la dividendele digitale şi acesta ne arată cum transformarea digitală trebuie să combine infrastructura digitală şi aplicaţiile cu cei care o pun în acţiune fără a fi specialişti în domeniul digital. Pe baza aceasta, Banca Mondială a pus la punct o serie de programe: Parteneriatul pentru dezvoltare digitală, iniţiativa Tehnologie disruptivă etc', a spus Juan Navas-Sabater.

Institutul Aspen România, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), cu sprijinul Băncii Mondiale şi al Biroului de la Bucureşti al German Marshall Fund, organizează, joi, la Bucureşti, prima ediţie a evenimentului Governance Innovation Forum. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel