Ofensivă turcă în Siria: Italia l-a convocat pe ambasadorul Turciei

Italia l-a convocat joi pe ambasadorul Turciei la Roma în urma ofensivei lansate de Ankara în nord-estul Siriei, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe italian, informează AFP.

"În urma iniţiativelor militare turce în nord-estul Siriei, ministrul afacerilor externe Luigi Di Maio a ordonat convocarea ambasadorului Turciei în Italia", anunţă ministerul în comunicat, în care nu se precizează când va trebui ambasadorul turc să vină la minister.

"Reafirmând importanţa de a înceta orice acţiune unilaterală, Italia reiterează că singura cale posibilă pentru o soluţie durabilă la criza siriană este reprezentată de procesul politic în curs sub egida Naţiunilor Unite", conchide Ministerul italian de Externe.

Ofensiva Turciei a provocat un val de critici la nivel internaţional, mai multe ţări atenţionând în legătură cu pericolul resurgenţei grupării jihadiste Stat Islamic (SI). O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU urmează să aibă loc joi.

Turcia şi-a lansat ofensiva împotriva miliţiilor kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG), un grup pe care ea îl consideră "terorist", dar care este susţinut de Occident în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI).

Kurzii sirieni au fost în avanpostul luptei împotriva grupării jihadiste cu susţinere pe calea aerului din partea coaliţiei internaţionale anti-SI.

După declanşarea ofensivei, mai multe proiectile lansate de YPG au atins şi oraşe turce de la frontieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel