Obiective turistice Moldova: Palatul Sturdza de la Miclăușeni

Palatul Sturdza de la Miclăușeni are o istorie bogată, iar dacă ajungi în Moldova, este un obiectiv turistic pe care nu trebuie să îl ratezi și care cu siguranță te va impresiona. 

Jurnal de călătorie: Palatul Sturdza de la Miclăușeni

Moldova, una dintre cele mai bogate zone din punct de vedere cultural oferă numeroase obiective turistice care mai de care mai interesante.  De la Palatul Sturdza de la Miclăușeni, la Hanul Ancuței a lui Sadoveanu, sau casele memoriale ale scriitorilor moldoveni,  ai de străbătut sute de kilometri, astfel că trebuie să iei în calcul o cazare care să nu te pună tot timpul pe drumuri atunci când vrei să începi vizitarea obiectivelor. Noi am ales să ne cazăm în Roman, la hotelul Plaza din oraș, o unitate cu patru, stele dar la prețuri destul de accesibile.  

Palatul Sturdza de la Miclăușeni primul obiectiv turistic vizitat

La doar 20 de kilometri de Roman, pe drumul spre Târgu Frumos, se află palatul Sturdza, o clădire cochetă, construită în stil neogotic cu o bogată istorie. În prezent, palatul este în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Palatul este poziționat departe de agitație la aproximativ 600 de metri de șoseaua principală, într-o pădurice, pe un drum îngust. Copaci pe o parte și pe alta, treci un pod la fel de îngust, începi să te simți deja ca într-o poveste originară din aceste meleaguri. 

Văzând palatul Sturdza, din exterior, totul pare impecabil, însă file de istorie se arată abia în momentul  în care pășești treptele spre interior. Clădirea este în curs de reabilitare; pereții au numeroase înscrisuri în limba latină, iar vechimea lor este deja dezvăluită prin prisma aspectului.  

O poveste zbuciumată

Afllăm de la ghidul nostru că palatul Sturdza este de fapt un vechi conac, transformat după o lucrare care a durat aproximativ 24 de ani, începută în anul 1880 de prințul Sturza și soția sa Maria, care a participat activ la decorarea casei, fiind o pictoriță talentată. 

Pentru lucrarea de transformare din conac, au fost aduși meșteri de origine austriacă, pentru că decizia de transformare a reședinței într-un palat a fost luată chiar după o călătorie în Austria și Germania.  

Clădirea a adăpostit una dintre cele mai bogate biblioteci din Moldova, cu peste 60 000 de volume. Istoria zbuciumată a locului a făcut însă ca 40 000 dintre ele să fie distruse după ocuparea palatului de către sovietici în al doilea război mondial. Ca un aspect inedit, aflăm că la distrugerea bibliotecii au participat însă și localnicii din Miclăușeni care au furat o mulțime de volume. Asta pentru că respectivele cărți erau îmbrăcate în piele de vițel pentru care localnicii au găsite diferite întrebunițări. 

 

Particularități, ieșiri secrete

Printre particularitățile castelului se numără modul de încălzire inovativ al încăperilor. Pentru aceasta, au fost construite  21 de sobe cu fumuri interioare, care încălzeau uniform pereții. 

Clădirea a fost prevăzută asemenea tuturor reședințelor importante din acele vremuri, cu ieșiri secrete, dintre care una chiar în baie. Tunelul secret de 500 de metri duce în satul Miclăușeni, chiar în gospodăria unui localnic. Pentru moment, tunelul nu poate fi vizitat, însă se dorește ca foarte curând să poată fi introdus în circuitul turistic al palatului. 

Cine dorește să se cazeze o poate face în camerele amenajate în clădirile alăturate palatului, care în prezent sunt îngrijite de oameni ai bisericii. 

Concluzii

Palatul Sturdza este un obiectiv turistic ce trebuie cu siguranță vizitat. Turul castelului durează aproximativ o oră, însă la final poți spune că ai trăit o parte din zbuciumul ultimilor 100 de ani ai conacului ajuns castel. 

Despre alte povești de la Casa Memorială a lui Ion Creangă de la Humulești, despre casa lui Sadoveanu de la Voivodina, despre vestitul Han al Ancuței,despre cel mai frumos oraș din Neamț și despre alte modalități de petrecere a timpului liber în zona Moldovei vă voi relata în viitoarele episoade.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel