Oana Zamfir, pentru ce candidat ar cere pauză de la Antena 3: ”Pentru tine vin gratis”

Oana Zamfir, Antena 3
Oana Zamfir, Antena 3

„Cer de la Mihai Gâdea pauză de emisiuni și vin cu tine cu autobuzul de campanie”, a spus Oana Zamfir la Antena 3. Aflați în rândurile care urmează în ce context a fost făcută declarația.

Dan Negru a postat un mesaj pe contul de Facebook în care și-a anunțat fanii că se gândește să candideze la președinție. Dacă unii au luat totul ca pe o glumă, alții au crezut că vorbește serios.

„Dan Negru vine cu un mesaj despre alegerile prezidențiale, contabilizând numărul de candidați înscriși deja. Ia să candidez și eu – acesta este motivul pentru care Dan Negru e în direct cu noi. Cum ar fi?! Aproape că te-aș întreba dacă, într-o zi, o să te bată gândul și serios", i-a spus Oana Zamfir lui Dan Negru la Antena 3. 

„Să știi că te aud destul de slab, Oana. Sunt în autobuzul de campanie și e destul de mult zgomot (n.r. a glumit Dan Negru). Glumim, dar am văzut ziare preluând: Negru candidează. Candidează pe dracu. Mi s-a părut foarte haios că sunt 23 de candidați, mai mulți decât revelioanele mele. De-a lungul anilor, am cunoscut, am avut invitați în emisiunile mele candidați la prezidențiale. Au fost mulți iepuri din ăștia candidați", a zis Dan Negru.

„Sunt foarte utile prezențele lor în emisiunile tale", a intervenit Oana Zamfir, adăugând: „Zilele acestea chiar vorbeam despre cât de necesară ar fi și o testare psihologică, măcar pentru primii oameni din stat".

Cu referire la emisiunile făcute de Dan Negru, Oana Zamfir a spus: „Cât de bune sunt momentele în care le testezi reacția, umorul, inteligența, curajul. Ce bune ar fi aceste momente, poate te gândești la o ediție de campanie. Așa ajungem și noi să aflăm cu cine avem de-a face. (...) Eu cred că ai produs ceva emoții, nu doar că ziceai că te-au luat niște site-uri în serios. Dacă ai mai zis că ești și în autobuzul de campanie, cred că își dau seama niște personaje politice că nu mai merge cu vacanțe și vreo două discursuri."

„Să ne vedem când termini emisiunea, să stabilim bugetul, hai că o rezolvăm, salvăm România", i-a spus Dan Negru.

„Dan Negru, pentru tine vin gratis. Cer de la Mihai Gâdea pauză de emisiuni și vin cu tine cu autobuzul de campanie", a răspuns Oana Zamfir.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel