Oana Mizil apare în dosarul fraudelor bancare

Numele Oanei Mizil, prietena  lui Marian Vanghelie, apare în dosarul fraudei bancare de 85 milioane de euro instrumentat de DIICOT.  În interceptările din acest dosar, Oana Mizil apare că ar ar fi primit un credit în valoare de 1,5 milioane de euro din care nu ar fi plătit până acum nici o tranşă.

Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, şefi ai sucursalelor BRD Unirii şi Dorobanţi şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, capii afacerii fiind Marius Locic şi fraţii Creştin, scrie Mediafax.

În această afacere sunt implicaţi patru notari, unul dintre aceştia fiind soţia lui Damian Drăghici, Paula Rosenberg. Damian Drăghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL.

 De asemenea, în anchetă este vizată şi soţia lui Marius Locic, au mai declarat sursele.

 Volksbank a confirmat, printr-un comunicat, că a fost prejudiciată în acest caz cu aproximativ 8 milioane de euro, precizând că a sesizat autorităţile, încă din mai 2010, în cazul unor dosare de credit în care s-au utilizat documente falsificate.

 Procurorii au făcut, joi, 48 de percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizată o grupare coordonată de persoane influente din mediul de afaceri din Capitală care ar fi luat ilegal credite de la două bănci pentru 35 de firme cu sprijinul a şapte directori ai băncilor, prejudiul fiind de 85 milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel