Oana Lis: Ne-am luat un adio frumos

După ce Viorel Lis s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, Oana Lis, soția acestuia, s-a gândit la ce este mai rău.

Invitată în emisiunea Xtra Night Show, Oana Lis a vorbit despre momentele prin care au trecut. Aceasta a povestit că, înainte de intervenţia chirurgicală, cei doi şi-au luat la revedere, gândindu-se că poate soţul său nu va putea depăşi operaţia.

"Înainte de operaţie, ne-am luat la revedere. Ne-am ţinut de mână, ne-am uitat ochi în ochi, mi-a spus să-mi găsesc pe cineva cu care să fiu fericită, i-am spus că îl iubesc, ne-am luat un adio frumos", a spus Oana Lis.

De asemenea, a mărturisit că se gândește la momentul în care o să-l piardă. "În capul meu mă mai gândesc şi la momentul în care o să-l pierd", a spus Oana Lis.

[citeste si]

Viorel Lis, care în ultima perioasă s-a confruntat cu probleme de sănătate, este cunoscut din postura de fost primar al Bucureștiului. Acesta formează un cuplu de ani de zile cu Oana Lis. Între cei doi, de-a lungul timpului, au mai existat diverse certuri, însă au ştiut cum să le gestioneze, reușind să treacă peste greutăţile vieţii. La un moment dat, Oana spunea că nu-şi imaginează viaţa fără Viorel Lis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel