Oana Florea, declarații la Parlament: NU se pune problema să facem alte modificări

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Oana Florea a spus că deciziile CCR referitoare la legile Justiţiei vor fi respectate.

Deputatul PSD Oana Florea a declarat că deciziile CCR referitoare la legile Justiţiei vor fi respectate, iar modificările pe care Parlamentul le va adopta vor fi făcute în consecinţă.

'Deciziile CCR sunt obligatorii. Nu se pune problema să nu respectăm aceste decizii, dar desigur trebuie văzută motivarea, raţiunea pentru care Curtea a decis asta, astfel încât modificările făcute să fie făcute în lumina acestei motivări. Dacă asta consideră Curtea şi asta este constituţional, nici nu se pune problema să facem alte modificări. Vom respecta deciziile CCR şi modificările vor fi luate în consecinţă', a spus Oana Florea, marţi, la Parlament, după şedinţa Comisiei parlamentare comune pentru controlul activităţii SRI.

E dreptul lor să facă astfel de sesizări

Întrebată despre strategia liberalilor de a reveni cu noi contestaţii la Curte, după modificările care se vor face în Parlament, Oana Florea a spus: 'E dreptul lor să facă astfel de sesizări. Cu toate astea, eu îmi amintesc că eram în sala de şedinţă când spuneau că dânşii îşi vor însuşi toate amendamentele de la asociaţiile profesionale. Sunt curioasă dacă vor fi făcute sesizări şi cu privire la modificările sau la amendamentele pe care le-au susţinut şi pe care le-au votat. Dar asta rămâne de văzut în sesizarea respectivă'.

[citeste si]  

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, că sunt neconstituţionale unele dispoziţii din modificările aduse Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel