O viață cât un Centenar: Ministrul Culturii, George Ivașcu, mesaj

George Ivașcu, ministrul Culturii
George Ivașcu, ministrul Culturii

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, și Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, au participat astăzi, 19 aprilie 2018, la sediul MAI, la ceremonia de lansare a campaniei ”O viață cât un Centenar”, dedicată cetățenilor români care împlinesc în Anul Centenarului Marii Uniri vârsta de 100 de ani.

Iată mesajul lui George Ivașcu:

"Ca români, obișnuim dintotdeauna să ne plângem că statul greșește sau că nu face destul sau nu suficient de repede. Uităm să adăugăm că, dincolo de vorbe meșteșugite, prea rar mai punem și umărul în direcția dorită. Da, România de astăzi are încă multe de făcut pentru a-și atinge adevăratul potențial. Însă avem esențialul: o țară independentă, recunoscută și acceptată în familia europeană și în alianța nord-atlantică. Familia noastră românească este azi înrudită cu marile familii ale lumii democratice. Această democrație, dintotdeauna imperfectă, ne permite un lucru pe care strămoșii doar îl puteau visa: să spunem simplu: România sunt eu, ești tu și ceilalți ca tine. Dacă o vrem mai frumoasă, mai dreaptă sau mai puternică, nu trebuie să cerem voie nimănui, ci să contribuim, în fiecare zi, cu fapte modeste, la ridicarea acestui măreț edificiu

Strălucirea României în 2018 

 Oamenii pe care îi onorăm astăzi nu sunt eroi de poveste, însă poartă la vedere povestea cea mai importantă: firele albe, ridurile și palmele lor muncite mărturisesc o viață lungă și plină de efort. Este firesc, la o vârstă atât de frumoasă. Ar mai fi însă un detaliu, unul esențial: privirea. Veți regăsi în ochii lor, intacți în ciuda timpului, copii poznași, adolescenți visători și tineri energici. Chipurile din fața noastră sunt chipul României, cea de până la noi, dar și cea de mâine. Când îi sărbătorim pe acești oameni, acceptăm tacit și o mare răspundere: aceea de a aduce, asemenea lor, modesta noastră contribuție personală la strălucirea României anului 2118. Și, tot asemenea lor, de a ne mira un pic că autoritățile statului găsesc acest gest demn de o ceremonie oficială.

 Vom putea fi mândri de România copiilor noștri doar dacă ea va avea de ce să fie mândră cu noi. România va trăi și va progresa atâta timp cât românii vor trăi – la bine și  la greu - nu doar în ea, ci pentru ea," a spus ministrul Culturii, George Ivașcu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel