O scrisoare de pe Titanic, scoasă la vânzare

O scrisoare redactată la bordul Titanicului de un steward care şi-a pierdut viaţa în timpul naufragiului va fi scoasă la licitaţie, informează joi Press Association. 

Richard Geddes a redactat o scrisoare destinată soţiei sale cu câteva zile înainte ca pachebotul să se ciocnească de un aisberg în data de 14 aprilie 1912. Acesta s-a numărat printre cei 1.500 de pasageri şi membri ai echipajului care şi-au pierdut viaţa în tragedie. Scrisoarea, redactată pe o hârtie purtând antetul Titanicului, vorbeşte despre cum vaporul a evitat în ultimul moment ciocnirea cu o altă ambarcaţiune. Documentul era destinat soţiei sale, cu domiciliul în Southampton, Anglia, într-un plic al companiei maritime White Star Line. Organizatorii licitaţiei estimează să documentul s-ar putea vinde pentru suma de 18.000 de lire sterline, în cadrul unei vânzări desfăşurate în Devizes, Wiltshire, pe 27 aprilie.

"Acest lot este scos la vânzare împreună cu un certificat original, care face referire la moartea marinarului, oferind confirmarea oficială pentru decesul său în tragedia Titanicului, la care se adaugă fotografii ale lui Geddes alături de soţia sa, a mai spus licitatorul Andrew Aldridge.

Frânturi de istorie

"Este o scrisoare excepţională din mai multe punct de vedere. În primul rând, a fost scrisă la bordul Titanicului, se află într-un plic cu antetul acestuia, lotul mai conţine şi documente oficiale referitoare la domnul Geddes şi, în sfârşit, conţinutul este superb, descriind o ciocnire evitată în ultimul moment de Titanic şi care ar fi schimbat cursul istoriei", a spus licitatorul Andrew Aldridge.

"Dragul meu Sal, am scăpat cu bine ieri după o mare belea. Pe când treceam prin dreptul New York şi Oceanic, New York a rupt frânghiile şi aproape a intrat în noi, dar am reuşit să evităm coliziunea", se spune în scrisoare.

"(...) A fost probabil un moment dificil pentru căpitan".

Geddes i-a scris soţiei sale că, după părerea sa, Titanic ar trebui să fie cu mult mai bun şi mai stabil decât alte vapoare.

"Dacă ajungem la timp miercuri şi va fi disponibilă o barcă, îţi voi scrie din New York", se mai precizează în document. Bărbatul a încheiat epistola cu cea mai mare dragoste, sărutări dragei mele soţii şi copiilor.

Vezi și: Titanic II - replica celebrei nave de croazieră. O nouă călătorie VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel