O nouă procedură, inclusă în categoria celor decontate în cadrul proiectului municipal Newborn – Oncofertilitate

Hotărârea inițiată de primarul general, Gabriela Firea, pentru modificarea proiectului Newborn – Oncofertilitate a primit astăzi votul consilierilor generali.

Primarul general, Gabriela Firea a declarat, conform unui comunicat de presă primit la redacție: "Am inițiat în anul 2018 proiectul „Newborn - Oncofertilitate", preluat din lista celor primite în Campania "Propune pentru București". Cu un buget multianual de aprox. 190.000 de euro, proiectul este derulat prin Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr.Panait Sîrbu", și are ca scop acordarea de sprijin financiar pentru prezervarea fertilității, celor care urmează să înceapă tratamentele oncologice.

Cât mai multe șanse

La rândul său, Ablakim Turkes, director medical ASSMB a susținut că "Proiectul HCGMB de astăzi aduce o modificare: includem o nouă procedură în categoria celor decontate, pe lângă prelevarea, crioconservarea și congelarea materialului genetic. Noua procedură decontată, aplicabilă doamnelor care beneficiază de proiect, este stimularea ovariană, pentru că specialiștii ne-au semnalat că sunt cazuri în care este necesară și această etapă, pentru a crește cât mai mult șansele celor afectați de a deveni părinți."

Proiectul "Oncofertilitatea" s-a născut din dorința legitimă de a ajuta persoanele diagnosticate cu cancer să aibă copil chiar și după tratamentele oncologice, tratamente care pot avea ca reacție adversă - temporară sau permanentă – infertilitatea. Proiectul se derulează prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale a Municipiului București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel