O femeie s-a sinucis în Spania după difuzarea pe WhatsApp a unei înregistrări video

Poliţia spaniolă a anunţat miercuri că anchetează sinuciderea unei femei după difuzarea unei înregistrări video cu conţinut sexual, care ar fi fost vizionată pe WhatsApp de câteva sute de colegi ai ei dintr-o uzină a producătorului de camioane Iveco, informează AFP, potrivit Agerpres.

'O femeie s-a sinucis pe 25 mai în locuinţa ei, iar Poliţia Naţională din Alcala de Henares (localitate aflată în apropiere de Madrid, n.r.) anchetează pentru a verifica dacă a fost comis un delict împotriva intimităţii şi onoarei sale', a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei spaniole.

Potrivit mai multor companii mass-media spaniole, un videoclip cu caracter intim, filmat în urmă cu cinci ani şi în care apărea o femeie de 32 de ani, a fost difuzat recent pe WhatsApp şi vizionat de o mare parte dintre cei 2.500 de angajaţi ai uzinei Iveco din San Fernando de Henares, unde lucra victima. Anchetatorii 'vor verifica acel clip prin mijloace informatice şi vor afla dacă există o responsabilitate a persoanelor care l-au difuzat', a adăugat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

'Au existat anumite priviri, anumiţi oameni care mergeau să o vadă la postul ei de lucru pentru a afla cine era colega (care apărea în videoclip, n.r.), iar ea a suferit o mare depresie', a declarat pentru postul de televiziune La Sexta unul dintre colegii ei, Ivan Cancho, membru al sindicatului CGT, cu ocazia unei reuniuni a angajaţilor, marţi. Potrivit presei spaniole, tânăra femeie era căsătorită şi avea doi copii. Compania Iveco din Madrid nu a putut fi contactată miercuri de jurnaliştii de la AFP. Într-un comunicat, comitetul întreprinderii a evocat 'durerea şi consternarea' salariaţilor şi a denunţat 'folosirea iresponsabilă a reţelelor de socializare, un fapt care are consecinţe tragice'. 'În acest caz, responsabilităţile sunt împărţite şi vor trebui să fie stabilite', au transmis reprezentanţii acestui comitet.

Sindicatul Comisiilor Muncitoreşti (CCOO), la care era afiliată victima, consideră că faptele ţin de sfera hărţuirii sexuale şi a anunţat că va depune plângere la Inspecţia Muncii pentru a denunţa 'lipsa de acţiune a companiei'. 'Conducerea întreprinderii, care ştia de pe 23 mai că femeia era hărţuită de un coleg, nu a făcut nimic pentru a evita acest lucru', a acuzat sindicatul CCOO într-un comunicat. Codul Penal spaniol prevede o pedeapsă de la trei luni până la un an de închisoare în caz de difuzare a unor înregistrări audiovizuale cu o persoană fără acordul acesteia, 'atunci când acea divulgare aduce atingeri grave intimităţii persoanei în cauză'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel