O femeie, amenințată cu pistolul în trafic, în centrul Clujului. Reacția Poliției

Andrei Itu / 03 sep 2019 / 23:38
Pistol
Pistol

Un grav incident s-a petrecut marți seara pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. O femeie care conducea un autovehicul a fost amenințată în trafic cu un pistol de catre două persoane aflate într-un alt autovehicul, persoane care aveau fețele acoperite cu cagule, potrivit primelor informații oferite de IPJ Cluj. 

'În jurul orei 19:30, am fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Dorobanților, din Cluj-Napoca, o femeie care conducea un autovehicul a fost amenințată în trafic cu un pistol de către două persoane aflate într-un alt autovehicul, persoane care aveau fețele acoperite cu cagule. 

În urma sesizării, toate echipajele din teren au fost alertate, fiind demarate verificări pentru depistarea celor două persoane.  În scurt timp, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au găsit autovehiculul cu care s-ar fi deplasat cele două persoane, la intersecția străzilor Piezișa cu Clinicilor.'

Suspecții sunt la audieri

 

'De asemenea, au fost identificate persoanele în cauză, stabilindu-se că este vorba despre doi bărbați de 27 și 31 de ani, din comunele Florești și Iara, județul Cluj. Asupra acestora a fost gasit un pistol neletal, o cagulă și alte bunuri.  Cei în cauză sunt la audieri în prezent pentru clarificarea  tuturor aspectelor și luarea măsurilor legale.' precizează IPJ Cluj.