Au votat în favoarea numelui Republica Macedonia de Nord 153 de parlamentari, iar împotrivă, 146.
Acordul încheiat anul trecut de premierul grec Alexis Tsipras cu omologul său macedonean Zoran Zaev a fost susţinut de mai mulţi parlamentari independenţi şi din opoziţie.
Votul trebuia să aibă loc joi, dar a fost amânat. Vineri, a existat chiar riscul întreruperii procedurii. Un parlamentar din partea formaţiunii de extremă-dreapta Zorii Aurii a răspuns, când i s-a cerut să voteze, "Nu trădării!". Mai mulţi deputaţi care au susţinut acordul au vorbit despre tentative de intimidare.
Macedonia a ratificat deja tratatul de la Prespa acum două săptămâni.
Naţionaliştii din ambele ţări s-au opus înţelegerii. Grecii se tem că ar putea urma revendicări teritoriale din partea Macedoniei - nume identic cu al unei provincii istorice a Greciei.
Acordul pune capăt unei dispute bilaterale care dura de 28 de ani, de când s-a destrămat fosta Iugoslavie, şi care a determinat toate guvernele care s-au succedat la Atena să se opună primirii Macedoniei în Uniunea Europeană şi în NATO.
"Astăzi scriem o nouă pagină pentru Balcani. Ura naţionalismului şi conflictul sunt înlocuite de prietenie, pace şi cooperare", a scris Tsipras pe pagina sa de Facebook.
”Victorie istorică”
"Au dat dovadă de imaginaţie, şi-au asumat riscul, au fost gata să-şi sacrifice propriile interese pentru un bine mai mare. Zoran, Alexis - bravo! Misiunea imposibilă a fost îndeplinită", a comentat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
Cei doi prim-miniştri - Zoran Zaev şi Alexis Tsipras - au fost nominalizaţi în decembrie anul trecut drept candidaţi la premiul Nobel pentru pace.
Zaev l-a felicitat vineri pe "prietenul" Tsipras pentru "victoria istorică". "Trăiască Acordul de la Prespa!", a scris el pe Twitter.
Partidul Noua Democraţie, de opoziţie, a condamnat acordul. "Această înţelegere nu ar fi trebuit să fie semnată sau supusă parlamentului pentru ratificare niciodată", a declarat în parlamentul de la Atena liderul formaţiunii, Kyriakos Mitsotakis. "Este o înfrângere naţională (...) O greşeală naţională, care constituie un afront pentru adevăr şi pentru istoria ţării noastre", a adăugat el.
Syriza, partidul lui Tsipras, este cotat în sondajele de opinie cu 12% mai puţin decât Noua Democraţie înaintea alegerilor generale din octombrie. În contextul în care ppinia publică din Grecia este împotriva acordului, potrivit studiilor sociologice, prim-ministrul riscă să deconteze la urne victoria de vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News