Noua Zeelandă - Peste 40.000 de persoane participă la greva mondială pentru climă

Peste 40.000 de persoane - o prezenţă record - s-au adunat vineri în faţa Parlamentului neozeelandez pentru a da startul acţiunilor din cadrul grevei mondiale pentru climă, potrivit AFP.

Pe 20 septembrie, peste patru milioane de tineri - şi de adulţi - s-au mobilizat în diverse locuri din lume pentru a lua parte la Friday for Future (Vineri pentru viitor), o mişcare globală de grevă şcolară lansată în urmă cu un an de Greta Thunberg. Printre manifestanţii adunaţi vineri la Wellington, se aflau copii în uniforme şcolare, adolescenţi, dar şi veterani de război veniţi să susţină tânăra generaţie.

Pe pancartele purtate de participanţi se putea citi: Lipsim de la şcoală ca să VĂ dăm o lecţie, Negare=Moarte şi Asta a spus Greta. Aceste sloganuri se referă la discursul susţinut luni, la sediul ONU, de Greta Thunberg, tânăra ambasadoare a acestei mişcări globale de protest împotriva lipsei de acţiune politică în combaterea schimbărilor climatice. Adolescenta suedeză, care va participa vineri, la Montreal, la acţiunile acestei greve la nivel mondial, a adresat un imperios Cum îndrăzniţi? liderilor mondiali.

James Capie, în vârstă de 13 ani, unul dintre participanţii la manifestaţia din Wellington, mărturiseşte că este la fel de indignat ca şi Greta Thunberg şi garantează că generaţia sa va protesta până când revendicările le vor fi rezolvate. 'Oamenii au dreptul de a fi supăraţi. Cei din generaţia mea nu ar trebui să lipsească de la şcoală', a subliniat acesta. 'Este foarte important pentru mine să fim aici ca să protestăm împotriva altor generaţii care au distrus cu adevărat planeta', a menţionat adolescentul. Tânărul vrea să creadă că dacă suntem suficient de mulţi, venim aici şi ne arătăm solidaritatea, mesajul va fi auzit. Tinerii trebuiau să acţioneze, potrivit lui Armand Headland, în vârstă de 14 ani, întrucât lipsa de acţiune ar putea transforma planeta într-un deşert nelocuibil.

Michael Alspach, de 37 de ani, a venit la protest împreună cu Ella, fiica sa de 17 luni, spunând că nu ar mai putea să-şi privească copilul în ochi dacă nu face tot posibilul ca să-i asigure viitorul. 'Pentru mine, lucrurile nu ar trebui să meargă atât de rău, ca să fiu sincer, dar ea va avea 80 de ani în 2100, iar pentru acel moment, previziunile sunt foarte pesimiste, aşa că fac asta pentru ea', a explicat acesta. Considerând insuficiente angajamentele luate de liderii globali la New York, bărbatul vrea să creadă că mobilizarea împotriva schimbărilor climatice va lua amploare. 'E nemaipomenit să vezi atât de mulţi oameni aici. Schimbarea perspectivelor este prima etapă, acţiunile vor veni după formularea unor idei, sunt optimist', a spus acesta.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel