Noua lege RCA. Condiții mai aspre pentru șoferi

Parlamentarii au votat un alt cadru legal al RCA, unul care înlocuiește total OUG nr. 54/2016 și care modifică destul de multe aspecte importante.

În noua lege, care va intra în vigoare pe 12 iulie, scrie că, în urma suspendării contractului, plăcuțele de înmatriculare/înregistrare trebuie predate obligatoriu autorității care le-a eliberat.

În continuare, contractul va putea fi suspendat dacă: se suspendă dreptul de circulație al mașinii sau mașina e imobilizată.

"Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat", potrivit Legii nr. 132/2017, arată avocatnet.

Conform textului, contractul nu trebuie suspendat obligatoriu, dar e preferabil pentru a nu mai plăti banii pe asigurare. Lucrurile stau la fel și în prezent, dar această obligația de predare a plăcuțelor nu există acum.

"Asiguratul are obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public. Neîndeplinirea acestei obligaţii este asimilată cu încălcarea obligaţiei de asigurare şi neîndeplinirea obligaţiei de a depune plăcuţele de înmatriculare şi se sancţionează contravenţional", mai scrie în lege.

Potrivit legii, proprietarii care nu predau plăcuțele și cei care nu țin vehiculul într-un spațiu privat pe perioada suspendării contractului RCA vor risca o amendă de la 1.000 și 2.000 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel