EXCLUSIV  Note pentru Iohannis, Dăncilă, R. Bogdan și Teodorovici. Borza: À la guerre comme à la guerre

Deputatul Remus Borza a notat, la DCNews, în cadrul emisiunii „Borza Analytica", politicienii și personalitățile importante ale săptămânii care se încheie.

Klaus Iohannis nota 8 – Anunțarea unui referendum pe justiție e o mișcare politică menită să-i maximizeze șansele pentru obținerea celui de-al doilea mandat. Dar susținerea cu orice preț a unei justiții selective, partizane și politizate îl decredibilizează pe președinte. Consultarea populară pe lupta împotriva corupției urmărește și să capitalizeze electoral PNL, aflat în cădere liberă. Acest referendum este o sabie cu două tăișuri, putând profita mai degrabă USR, fiind partidul care s-a asociat în spațiul și discursul public, în ultimii doi ani, cu lupta împotriva corupției și cu campania „Fără penali" decât PNL și însuși președintelui. Și apoi, o ciorbă reîncălzită nu mai are niciun gust. Președintele tuturor românilor amenință PSD de vreo doi ani cu un referendum pe justiție. Noi, în Parlament, am validat încă din 2017 un astfel de demers al președintelui. Dacă, după doi ani de la această inițiativă, e doar „aproape hotărât", înseamnă că mai avem niște ani de așteptat până când Iohannis să fie foarte hotărât. Nici după patru ani de mandat, Iohannis nu și-a exercitat rolul constituțional de a reconcilia statul cu societatea, de a îndemna puterile statului să lucreze în armonie și bună înțelegere în slujba interesului național, de a promova dialogul, respectul și toleranța între principalii actori politici. România are nevoie mai mult ca oricând de un președinte care să unească, nu să dezbine societatea.

Viorica Dăncilă nota 9 – În două luni și jumătate de la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, România a închis 70 de dosare, depăşind Austria care, în cele şase luni de mandat, a finalizat doar 50. Posibil ca cele 70 de dosare să fi fost deja aproape de un acord final, însă, în politică, contează cine taie panglica, nu cine pune cărămida. Și când te gândești că înalți oficiali ai statului român și ai Comisiei Europene exprimau, în noiembrie-decembrie anul trecut, serioase rezerve și îndoieli privind capacitatea României de a asigura președinția Consiliului UE. Ar fi cazul ca demnitarii țării să iubească și să creadă mai mult în România.

Eugen Teodorovici nota 7 – Am așteptări mari de la Teodorovici. Nu trebuie să uite că este ministrul de Finanțe al unei țării cu deficite bugetare și comerciale record, precum și o datorie externă de peste 100 miliarde euro. Va veni criza și ne va găsi, precum în 2009, cu cămara goală. Din păcate, nu învăţăm din greşeli, ba mai mult, le şi repetăm inconştient sau iresponsabil. În toți acești ani, am sacrificat investițiile, singurele care puteau da sustenabilitate creșterii economice, care generau locuri noi de muncă şi venituri suplimentare la bugetul de stat, care asigurau excedente bugetare și comerciale. Teodorovici trebuie să strângă șurubul, să înceapă să restructureze sectorul bugetar pe criterii de eficiență, competență și performanță, altminteri o va face criza mult mai dureros.

Rareș Bogdan nota 9 - Iohannis l-a impus primul pe lista PNL pentru europarlamentare. E o mișcare inteligentă. Venind din presă, Rareș Bogdan are vizibilitate și un discurs care poate mobiliza electoratul de dreapta. Deși a intrat ca simplu membru, a declarat că va face revoluție în PNL, lăsând să se înțeleagă că i se pregătește un alt rol, probabil de președinte al PNL. Nu-l văd prea bine pe Ludovic Orban. Dar à la guerre comme à la guerre.

Theresa May nota 9 – Pentru că rezistă eroic, are anduranță. Tot mai mulţi parlamentari din cadrul Partidului Conservator, formaţiunea pe care May o conduce, îi cer demisia din funcţia de premier, ca urmare a modului în care a gestionat Brexit. Săptămâna aceasta, liderii ţărilor europene au decis să acorde o amânare până la 12 aprilie a Brexitului, prevăzut iniţial să aibă loc pe 29 martie. Dacă Parlamentul britanic dă undă verde acordului de retragere negociat de May cu UE, va fi acordată o amânare până pe 22 mai, în ajunul alegerilor europarlamentare. Într-un final, Brexitul se va produce, chiar dacă curentul rămânerii Marii Britanii în UE a devenit majoritar.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Referendum Justiție și surpriza de la alegerile europarlamentare din 2019. Deputat: Aviz opoziției!

Emmanuel Macron nota 7 – La începutul săptămânii, instanțele pariziene au pronunțat 23 de sentințe de condamnare la închisoare pentru toți atâția manifestanți, în urma violenţelor de pe Champs-Elysées. Între 17 noiembrie, când a debutat criza socială fără precedent în Franţa, şi 12 martie, au fost judecate peste 1.500 de cauze. Deşi în ultima perioadă, violenţele şi participarea păreau că scad în intensitate, demonstraţiile au cunoscut o nouă răbufnire. Magazinele amplasate pe marile bulevarde ale capitalei Franței au fost vandalizate şi incendiate. Ca urmare a actelor de vandalism, s-au operat sute de arestări, iar Guvernul a decis să scoată armata pe străzile Parisului. Până și soţia preşedintelui francez, Brigitte Macron, a ieşit din obişnuita sa atitudine rezervată, pentru a face apel la încetarea violenţelor. Turismul Franței și inclusiv economia pierd masiv. Marile hoteluri au, în prezent, un grad de ocupare de 60%, anul trecut, ca și în alți ani, pe vremea aceasta nu mai găseai nicio cameră liberă. În cele din urmă, protestatarii vor pierde, iar Macron va crește în popularitate, după cum o arată cele mai recente sondaje.

Jacinda Ardern nota 10 – Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunţat că armele semiautomate de tip militar şi cele de asalt vor fi interzise în această țară. Decizia vine la mai puțin de o săptămână după dublul atac comis la două moschei din Christchurch, sudul Noii Zeelandei. Și componentele folosite în transformarea armelor în puşti semiautomate de tip militar vor fi interzise, împreună cu încărcătoarele de mare capacitate şi a altor dispozitive ce permit rafale rapide. Cei care nu îşi vor preda armele riscă amenzi de până la 4.000 dolari neozeelandezi, însemnând peste 2.400 euro, precum şi trei ani de închisoare. În Parlamentul României, există o inițiativă prin care legislația privind achiziția și deținerea armelor de foc să fie relaxată. De parcă nu am vedea, în fiecare zi, atrocitățile comise peste tot în lume împotriva civililor nevinovați. Eu, personal, nu susțin un atare demers, ca toți nebunii să aibă permis de port armă.

Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel