Norica Nicolai, în dosarul închisorilor CIA: ”o încercare de discreditare la adresa României”

norica.nicolai
norica.nicolai

Acuzațiile aduse României în subiectul închisorilor secrete ale CIA sunt o "tentativă de discreditare" a țării, a declarat pentru

Într-un interviu acordat RFI, Norica Nicolai a susținut că investigația pe care a coordonat-o s-a limitat la teritoriul național, pentru că nu avea avea acces la informații de la Washington. Norica Nicolai a admis, însă, că acest lucru s-ar putea să nu fi fost suficient. "Eu nu pot să vorbesc despre suspiciuni, eu vorbesc despre ceea ce știu dintr-o anchetă parlamentară, despre care am spus în nenumărate rânduri că a avut limitele ei. Dar dacă se poate întâmpla ceva în plan politic și România mai trebuie supusă unor presiuni, atunci mai putem avea și rapoarte cu privire la închisorile CIA și poate și alte tipuri de rapoarte!", a spus europarlamentarul PNL.

Norica Nicolai consideră că ea nu poate decide necesitatea unei anchete judiciare, această hotărâre aparținând CSAT-ului, președintelui și Guvernului. Președintele fostei comisii parlamentare de anchetă a adăugat că o anchetă completă presupune ca autoritățile române să colaboreze cu autoritățile americane, deoarece multe răspunsuri referitoare la subiectul închisorilor secrete se găsesc la Washington, nu la București.

Referitor la cei șase suspecți de terorism, deținuți într-o închisoare secretă a CIA din România, europarlamentarul PNL susține că ar fi fost oficiali americani. "În legătură cu acești șase suspecți, îmi amintesc din anchetă și sper să-mi amintesc bine, că la un moment dat, cred că în 2005, un avion a aterizat pe Aeroportul Băneasa și și-a rupt trenul de aterizare în gropile de la București. Și atunci au coborât într-adevăr din avion șase persoane. Am verificat și noi identitatea lor, erau toți oficiali ai Pentagonului, ai armatei americane", a declarat Norica Nicolai.

Europarlamentarul a acuzat că reluările acestui subiect sunt "o acțiune tipică de dezinformare, de manipulare publică și de încercare de discreditare".

Organizația americană Open Society Justice Initiative acuză 54 de țări de implicare în dosarul închisorilor secrete ale CIA. România este bănuită că ar fi găzduit șase suspecți de terorism într-un centru clandestin de detenție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel