Noi curse spre Madrid, din primăvară

Începând din această primăvară vor pleca noi curse spre Madrid de pe Aeroportul Suceava.

O companie aeriană va opera din Suceava zboruri spre Madrid, Spania, din primăvara acestui an, dar şi spre o nouă destinaţie din Italia, Verona, a anunţat, duminică, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.

Suntem în discuţii pentru introducerea de noi zboruri de pe Aeroportul Suceava. Foarte multe solicitări au venit de-a lungul timpului din partea celor din diaspora, care ne-au cerut zbor spre Spania. Pot să spun că acest lucru se va întâmpla chiar în această primăvară. Este o nouă premieră pentru aeroportul sucevean, a spus Flutur, adăugând că operatorul aerian este Cobrex Trans.

Flutur a precizat că ambele curse, Suceava - Madrid şi Suceava - Verona, vor avea câte două zboruri pe săptămână, compania urmând să opereze cu o aeronavă de tip Boeing 737-300 cu o capacitate de 148 de locuri.

În zilele de operare va fi realizată şi o cursă internă cu Bucureştiul. Urmează ca, în zilele următoare, compania să comunice programul de operare (...). Continuăm discuţiile pentru introducerea de noi zboruri. Va fi un nou anunţ zilele viitoare şi continuăm demersurile pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava, a spus Flutur.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel