Noaptea Albă a Galeriilor pe 11 octombrie, în Bucureşti şi alte 13 oraşe din ţară

Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), ediţia a 13-a, se va desfăşura pe 11 octombrie, în galerii de artă, muzee, institute culturale, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din Bucureşti şi alte 13 oraşe din ţară - Alba Iulia, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Miercurea Ciuc, Petrila, Reşiţa, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în Bucureşti, evenimentele vor avea loc în 69 de spaţii. 'Programul NAG oferă ca în fiecare an posibilitatea publicului de a descoperi cultura contemporană în toată diversitatea ei, de la arte vizuale la arte performative, muzică sau film, şi în toate formele de prezentare, de la expunerea muzeală, la concepte curatoriale sau lucrări expuse direct în studiourile artiştilor', se arată în comunicat.

Pentru prima oară, Noaptea Albă a Galeriilor va lăsa în urmă, în spaţiul cultural Rezidenţa BRD Scena9 din Bucureşti, o lucrare permanentă. 'Proiectul 'Outside Histories/Istorii pe din afară' invită artiştii Pisica Pătrată, Robert Obert, Maria Bălan şi John Dot S să intervină peste decoraţiile existente pe zidurile curţii de la Rezidenţa BRD Scena9. Scene bizare inspirate din cultura aztecă, amestecate cu elemente de decor de inspiraţie bizantină, înconjoară curtea acestei clădiri declarate monument istoric, care datează din 1890 şi a aparţinut Regelui Mihai, fiind un dar al Regelui Ferdinand către Regina Maria.

Istoria clădirii poartă astfel urmele tuturor destinaţiilor pe care le-a avut în ultimii peste o sută de ani, de la casa aflată în proprietatea familiei regale la sediu de instituţie publică, apoi restaurant cu specific mexican, până la statutul actual - centru de cultură contemporană', precizează organizatorii. Vernisajul va avea loc pe 11 octombrie, de Noaptea Albă a Galeriilor, între orele 19,00 şi 3,00, prin finalizarea, într-o sesiune de live painting în prezenţa publicului, a acestei prime părţi din 'Istorii pe din afară'. Vizualul ediţiei cu numărul 13, 'care stă doar simbolic sub semnul ghinionului şi al superstiţiei', a fost realizat de Răzvan Cornici.

'Ilustraţia întreagă este inspirată din jocul cu cursa de cai, un joc foarte popular în parcurile de distracţii, în special pe litoral. NAG-ul este o cursă, alergi de nebun sperând să vezi cât mai multe. Boxerul este luptătorul, personaj care a fost înfrânt ani de-a rândul, dar revine cu o nouă expoziţie despre care crede că va fi the one. Luchadorul este curatorul. Vede tot, ştie tot, împuşcă tot. Motociclistul este galeria nouă, care încearcă să rupă gura târgului cu o expoziţie plină de concept şi high-tech', se mai arată în comunicat. Programul detaliat pe oraşe, locaţii, artişti este disponibil pe www.noapteagaleriilor.ro. Noaptea Albă a Galeriilor/NAG este un eveniment cultural iniţiat şi dezvoltat naţional de Asociaţia Ephemair, cu sprijinul BRD - Groupe Societe Generale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel