Niculae Bădălău, replică pentru Dacian Cioloş: Ridicol. Toate datele arată cât de incompetent a fost Guvernul Cioloș

Bădălău
Bădălău

"Anunțul din zona opoziției privind instalarea unui nou guvern vine din partea unuia dintre cei mai incompetenți prim-miniștri pe care i-a avut România, cel care a condus așa-numitul Guvern Zero. Toate datele economice arată că Guvernul Dăncilă este cu mult mai competent decât Guvernul Cioloș", scrie Niculae Bădălău, ministrul PSD al Economiei.

"Este ridicol că intenția opoziției de a veni la guvernare vine chiar din partea premierului Zero, Dacian Cioloș. Toate datele economice arată cât de incompetent a fost Guvernul Cioloș în comparație cu actualul guvern. Iată datele:

Produsul Intern Brut: La Cioloș 765,1 miliarde lei. În 2019 este 1.022,5 miliarde lei, cu 33,6% mai mult.

Venituri bugetare: Anul guvernării tehnocrate a fost singurul în care veniturile bugetare au fost mai mici decât în anul precedent, deși România a înregistrat creștere economică. Astfel, la Cioloș, veniturile bugetare au fost 223,9 miliarde lei, față de 342,7 miliarde lei în 2019 (creștere de peste 50%).

Datoria publică: Ca procent în PIB, datoria publică s-a diminuat în ultimii ani, de la 37,6% în 2016, la 35% în prezent.

Investițiile: Deși Cioloș și USR critică Guvernul Dăncilă în privința investițiilor, când a fost premier, Cioloș nu a reușit să facă decât jumătate din investițiile pe care le face guvernul Dăncilă. Astfel, în sem. 1 din 2016, investițiile publice au fost de 6 miliarde lei, în timp ce în primul semestru din 2019 s-au făcut investiții de 12,3 miliarde lei. În același timp au crescut investițiile făcute de firmele străine în România, de la 1,3 miliarde euro în semestrul 1 din 2016, la 2,3 miliarde euro în prima parte a acestui an.

Fonduri Europene: La acest capitol, Cioloș a înregistrat rezultate rușinoase. Doar 0,68 miliarde lei a primit România de la UE în primul semestru din 2016, în timp ce în prima jumătate a acestui an, sumele de la UE au fost de 7,6 miliarde lei. Pe baza proiectelor realizate în timpul guvernării PSD din 2013-2016, Cioloș a reușit să ajungă la un grad de absorbție de 7%. Dar în mod direct, contribuția lui Cioloș la absorbția fondurilor UE a fost zero. În prezent, în guvernarea PSD s-a ajuns la un grad de absorbție de 31%.

Creșterea veniturilor și a nivelului de trai: De la nivelul lăsat de Cioloș și până în prezent, câștigul salarial mediu net pe economie (deci bugetari și privați, la un loc) a crescut cu 50,7%, iar punctul de pensie va fi de la 1 septembrie mai mare cu 45% față de 2016. Creștere a fost semnificativ mai mare decât inflația. Astfel, puterea de cumpărare la salariați e cu 22,5% mai mare decât în timpul lui Cioloș, iar la pensionar cu 15%. Aceste majorări au avut un efect pozitiv în ceea ce privește reducerea sărăciei. În 2016, circa 23,8% din populație era în sărăcie severă. În prezent acest procent a scăzut semnificativ la 16,8%. Deși au crescut pensiile, Guvernul PSD a reușit să elimine deficitul la bugetul de pensii. De la un deficit de -1,9% din PIB în 2016, în acest an se va obține un excedent de +0,2% din PIB.

Locuri de muncă: Față de guvernarea Cioloș, în prezent sunt cu peste 860.000 de salariați în economie. De la 4,75 milioane salariați în 2016, s-a ajuns la 5,62 milioane în prezent. Șomajul a scăzut de la 4,8% în decembrie 2016, la 2,9% în prezent", scrie Niculae Bădălău pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel