Nereguli grave la CASMB. Un medic atrage atenția- UPDATE

UPDATE: CASMB a dat un drept la replică după articolul cu titlul "Nereguli grave la CASMB. Un medic atrage atenția".

Aici citiți punctul de vedere al CASMB.

Medicul Raluca Zoițanu a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care atrăgea atenția asupra neregulilor întâlnite la noul sediu al Casei de Asigurări de Sănătate București. 

"Casă de Asigurări de Sănătate Bucureşti are sediu nou, în Băneasa. Închiriat vreo 2-3 ani până va fi gata cel care s-ar construi în Crângaşi. Frumos, aerisit, adunat totul într-un loc. 

Fără rampă pentru persoane cu dizabilităţi şi, mult mai grav, fără mâna curentă! E o tragedie să vezi domni şi doamne cu diverse probleme locomotorii căutând disperaţi în jur din priviri pe cineva să-i ajute să urce cele 4-5 trepte. Apoi să coboare, imediat, alte trei trepte mai mari că să ajungă la Registratură. Cine verifică şi dă amenzi pentru lipsa rampei şi a elementelor de sprijin nu a trecut şi pe la CASMB? 

În hol nici un panou util cu informaţii despre ce birouri găseşti la fiecare etaj. De asta avem Recepţie, nu? Să întrebăm. 

La etajul 1 în stânga avem "deblocări şi validări card" iar în dreapta informaţii, casierie şi altele. La informaţii este un agent de pază care ajută cu butonatul aparatului de bonuri de ordine şi mai sunt şi scaune pe care să aştepţi până îţi vine rândul. Civilizat! Numerele se succed repede, sunt 3-4 ghişeuri cu doamne rapide şi destul de amabile, în limitele permise de legislaţia şi circuitele ilogice şi inumane ale sistemului de asigurări. Dar nici un ghişeu nu are vreun scaun în faţă, să te aşezi chiar şi un minut cât vorbeşti cu doamna de la CASMB care stă pe scaun în faţă unui calculator. 

Tu în picioare, ea pe scaun. Că aşa e cu respectul faţă de omul bolnav sau îngrijorat pentru un apropiat bolnav. 

Chestii de nuanţă şi atenţie la detalii. 

S-a arătat de multe ori anul trecut că #sepoate dar trebuie şi să #sevrea", a scris medicul pe pagina personală de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel