Negocierile dintre SUA şi Coreea de Nord nu sunt în impas, asigură preşedintele sud-coreean

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a respins miercuri ideea conform căreia negocierile dintre Washington şi Phenian asupra programului nuclear nord-coreean ar fi în impas, îndemnând totodată la răbdare, după 70 de ani de neîncredere între cei doi parteneri de dialog, informează AFP.

În răspunsuri scrise adresate mai multor mass-media, Moon, care a jucat un rol crucial în înlesnirea, anul trecut, a apropierii între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, a îndemnat totodată Phenianul să reia dialogul pentru a arăta că doreşte să se îndrepte spre denuclearizare.

Preşedintele sud-coreean, care urmează să se întâlnească la sfârşitul acestei săptămâni cu omologul său american, şi-a amplificat eforturile pentru relansarea unui proces de negocieri care pare să se afle într-un punct mort după eşuarea, în februarie, la Hanoi, celui de-al doilea summit între Kim şi Trump.

Cele două părţi nu au ajuns la un acord asupra ridicării sancţiunilor internaţionale impuse Coreei de Nord şi a măsurilor pe care Phenianul ar trebui să le ia în schimb. De atunci, Coreea de Nord a ignorat apelurile pentru noi discuţii, menţinând doar contacte minime cu Seulul.

"Nu sunt motive pentru a vedea situaţia actuală ca pe un semn al unui proces de pace aflat în impas, doar pentru că ritmul acestuia a rămas lent", a explicat Moon.

Dorinţa lui Trump şi Kim de a dialoga "nu a dispărut niciodată", a dat asigurări Moon, invocând în mod concret recentul schimb de scrisori între cei doi lideri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel