Negocierile au luat sfârșit, în ciuda neînțelegerilor. Numele care vor conduce UE

Roxana Neagu / 02 iul 2019 / 16:23
FOTOGRAFIE DE LA NEGOCIERI, SURSĂ FOTO TWITTER
Descriere foto: FOTOGRAFIE DE LA NEGOCIERI, SURSĂ FOTO TWITTER

Negocieri pentru conducerea UE! Informații de ultimă oră. 

UPDATE: Angela Merkel a declarat că recomandarea Consiliului a fost ca socialiștii să ia primul an și jumătate de președinție al Parlamentului European, iar popularii europeni următorii 2 ani și jumătate. Totodată, Merkel a spus că a încercat să găsească o soluție echitabilă pentru Weber și Timmermans, dar fără succes. 

UPDATE: Deși s-a vorbit mult despre echilibrul geografic, toți candidații sunt din Vestul Europei. 


---- 

În  ceea ce privește grupurile din PE, care va da votul final, sunt nemulțumiri și-n tabăra popularilor europeni, dar și-n rândul socialiștilor democrați. 

Christine Lagarde anunță că este onorată pentru nominalizarea la BCE. Totodată, scrie, pe Twitter, că, în urma consultărilor cu conducerea Comitetului de Etică al FMI, a decis să renunțe temporat la funcția de director executiv al FMI, în perioada de numire. 

UPDATE: Donald Tusk a anunțat patru nume decise la negocieri: 

Ursula von der Leyen  - președintele CE

Charles Michel  - președintele Consiliului

Josep Borrell - înalt reprezentant pentru politică externă

Christine Lagarde - șeful BCE

 

Se pare că Germania s-a abținut când s-a ajuns la votul final. 

 

Agenția DPA susține că s-a ajuns la un acord de principiu. Potrivit sursei citate de Agerpres, germanul Manfred Weber, propus iniţial de popularii europeni pentru preşedinţia Comisiei Europene, şi socialistul bulgar Serghei Stanişev şi-ar împărţi mandatul de preşedinte al Parlamentului European, câte doi ani şi jumătate fiecare. Vicepreşedinţi ai Comisiei Europene ar putea fi socialistul olandez Frans Timmermans, liberala daneză Margrethe Vestager şi socialistul slovac Maros Sefcovic.

 


UPDATE: Vin informații contradictorii cu privire la Manfred Weber. Se pare că afirmă că va rămâne la conducerea PPE și-și recunoaște înfrângerea. El ar fi acuzat, într-o întâlnire cu grupul PPE, că  "Macron și Orbán au ucis procesul Spitzenkandidat". 


UPDATE: Manfred Weber anunță că renunță la mandatul său de la conducerea PPE. El a declarat că a fost o onoare să se afle în această poziție și că va continua să lupte pentru o Europă democratică. 


UPDATE: "Ursula von der Leyen este inacceptabilă pentru șefia Comisiei UE pentru social-democrați" a spus Udo Bullman, fost lider al grupului S&D, anunțând susținerea până la capăt a lui Frans Timmermans. 

Sigmar Gabriel, fost lider al social-democraților germania, a declarat, pentru Handelsblatt că ”ar fi un pic prea mult dacă nici Weber, nici Timmemans, nici Vestager nu ar deveni președinte al CE. Ar fi o palmă peste fața votanților”


---- 

UPDATE: Iată pachetul de lideri, dezbătut acum, potrivit Politico: 

Ursula von der Leyen, președinte CE. 

Charles Michel, președintele Consiliului European. 

Serghei Stanishev, președintele PE. 

Josep Borrell, înalt reprezentant. 

Christine Lagarde, președintele BCE. 

UPDATE: Doi diplomați dau un nou nume cu privire la președinția PE: europarlamentarul italian David-Maria Sassoli. A fost vicepreședinte, se zvonea că vrea să fie președinte. 

UPDATE:  Liderii iau o pauză, până la 19:30. 

 

UPDATE: Ursula von der Leyen e numită ”propunere amară” pentru șefia CE de un reprezentant al Verzilor. Deși german, Sven Giegold spune că Europa merită ceva mai bun, afirmând totodată că sunt investigații în ceea ce privește activitatea ministrului Apărării al Germaniei. 

Încă un europarlamentar al Verzilor spune despre Von der Leyen că este slabă și că se dorește, din partea conservatorilor germani, să scape de ea. 

UPDATE: Un ministru al UE a afirmat, pentru Politico.eu, că are probleme în a-și imagina că Ursula von der Leyen va fi acceptată de Parlament. 


UPDATE 17:30: Locul lui Frans Timmermans în Parlamentul European va fi ocupat de Lara Wolters. Anterior, avea de gând ca să rămână gol locul său până când va fi clar cine va fi următorul președinte CE. 

 

UPDATE: A început summit-ul. A fost reluat în jurul orei 17:00. ”Sper că aceasta va fi ultima mea actualizare şi că este una pozitivă: dejunul de lucru al Consiliului European a început”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Consiliului European, Preben Aamann.

 

UPDATEPreședintele francez Emmanuel Macron a propus-o pe Christine Lagarde, actualul director al Fondului Monetar Internațional (FMI), pentru șefia Băncii Centrale Europene, au informat două surse diplomatice, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.

 

UPDATE: Summit-ul celor 28 de lideri nu a început! Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris, pe Twitter: ”Consultările continuă”. Summit-ul era programat să înceapă la ora 11:00. 

 

UPDATE: "Obiectivul meu este Statele Unite ale Europei - pe modelul statelor federale precum Elveția, Germania sau SUA", a declarat Ursula von der Leyen pentru Der Spiegel în 2011, idee reiterată în 2015.


UPDATE: La întâlnirea cu delegația franceză, Emmanuel Macron a pus față-n față două posilități. A scris numele Ursulei von der Leyen pe o foaie și pe cel al lui Frans Timmermans pe altă foaie, pe o foaie a scris cu roșu, pe cealaltă cu albastru. A cântărit cele două opțiuni pentru șefia CE. La finalul întâlnirii, potrivit unui oficial prezent, a împăturit foilea și a plecat cu ele la întâlnirea cu António Costa și Pedro Sánchez, premierul Spaniei. Premierul Portugaliei, Antonio Costa, potrivit declarațiilor publice, l-ar susține pe Timmermans pentru șefia CE.

 

UPDATE: În altă ordine de idei, un fost premier al Bulgariei este în cărți pentru președinția Parlamentului European. Sergei Stanishev este posibil candidat pentru această funcție, potrivit Politico.eu. El este, în prezent, președintele Partidului Socialiștilor Europeni și este proaspăt membru al PE, din 2014.

 

UPDATE: ”Ceva pentru Weber” asta s-ar căuta acum la negocierile crâncene ale liderilor Uniunii Europene. Sunt discuții despre ce funcția va primi Manfred Weber din pachetul de conducere al UE. 

 

Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Germania, ar putea reprezenta o variantă pentru șefia Comisiei Europene, potrivit ultimelor informații.  

 

"Von der Leyen pentru președinția CE? O soluție foarte bună. Pentru Bundeswehr. Asta este ceea ce gândește Macron ca o experiență guvernamentală?" scrie, pe Twitter, Reinhard Bütikofer, copreședinte al Partidului Verzilor europeni. 

 

Cancelarul german Angela Merkel a fost criticată pentru modul în care a gestionat lucrurile sau, mai bine zis, nu le-a gestionat, înainte de summit-ul decisiv cu privire la șefia UE. Cu toate acestea, se pare că tocmai Ursula von der Leyen, ministru al Apărării din Germania, apropiată a Angelei Merkel, este în cărți pentru șefia CE.