Negocieri la Bruxelles. Tăriceanu: Semnal foarte prost. Tocmeli de funcții, mai ceva ca la piață

Călin Popescu-Tăriceanu
Călin Popescu-Tăriceanu

"Sunt de părere că mai-marii Uniunii Europene dau un semnal foarte prost către cetățenii statelor membre prin aceste tocmeli de funcții, mai ceva ca la piață, care au loc la Bruxelles. Și nici măcar cu succes. Oamenii văd o imensă bătaie pe ciolan, o mobilizare și un consum de energie cum nu au văzut, spre exemplu, la dezbateri despre ceea ce e cu adevărat de făcut pentru rezolvarea marilor probleme comunitare", transmite Călin Popescu Tăriceanu.

"Peste toate, însă, am privit cu stupefacție repriza de aranjamente cu iz de șantaj dintre premierul bulgar, Boiko Borisov, și Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi aspirant la fotoliul de şef al Comisiei. Totul transmis live, duminică noaptea, pe Facebook de către Borisov. Elegant, ce să zic... Am văzut, astfel, cum se târguiesc principiile: te susținem la șefia Comisiei Europene dacă ne bagi în Schengen, ne ridici MCV-ul, ne faci hub regional de gaze șamd zice bulgarul. Iar olandezul râde fericit și aprobă, ușor îngrijorat, totuși, că se înregistrează.

Faptul că asemenea lucruri au ajuns să se dispute ca la talcioc e grav, în opinia mea. Și totuși, dincolo de principii, măcar e de apreciat că premierul bulgar se zbate să scoată cât mai mult pentru țara lui. Al nostru președinte e mult mai dur și mai intransigent: nimic despre Schengen, MCV ori Moldova, dar a reușit, bătând cu pumnul în masă și negociind agresiv, să obțină pentru sine dreptul de a fi de acord imediat cu orice decizie iau cei mari la Bruxelles", a scris Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel