Negocieri Brexit. Theresa May, tensiuni: Pregătiți de eșec

Theresa May
Theresa May

Premierul britanic Theresa May a reafirmat miercuri că țara sa dorește o negociere cu succes a Brexitului.

Totodată, Theresa May dat asigurări că în cazul unui eșec al discuțiilor Londra va fi pregătită, relatează AFP, potrivit Agerpres.

'Este în interesul nostru ca aceste negocieri să reușească', a declarat Theresa May într-un discurs rostit în cea de-a patra și ultima zi a Congresului Partidului Conservator organizat la Manchester, în nord-vestul Angliei.

Însă 'este responsabilitatea noastră ca guvern să ne pregătim pentru orice eventualitate', a adăugat ea, referindu-se la posibilitatea unui eșec al negocierilor. 'Și doresc să-i reasigur pe toți cei din sală că exact așa vom face', a mai spus ea.

Marți, negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, a apreciat că la ora actuală nu există suficiente progrese pentru a trece la faza următoare a negocierilor asupra Brexit-ului. Aceste 'progrese suficiente' cerute de UE trebuie să fie înregistrate în trei subiecte-cheie definite la începutul negocierilor: soarta cetățenilor afectați direct de Brexit, problema Irlandei și angajamentele financiare între cele două părți. Barnier a enumerat marți în fața europarlamentarilor 'divergențele serioase' care persistă în discuții, 'în special asupra reglementării financiare'.

În timp ce Congresul Partidului Conservator a fost subminat de diviziunile asupra obiectivului acestor negocieri, unii dorind pur și simplu o ruptură de Uniunea Europeană, Theresa May a subliniat încă o dată că dorește 'un nou parteneriat strâns și special' cu blocul comunitar.

'Un parteneriat care ne va permite să avem în continuare schimburi comerciale și să cooperăm pentru că există provocări și oportunități comune. Însă un parteneriat care va permite Regatului Unit să redevină o națiune suverană', a insistat premierul britanic.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel