Naționala U 21, în formulă completă. Rădoi: Meciul cu Ucraina este unul capital

Reprezentativa Under 21 a României țintește o nouă calificare la turneul final după cea din acest an, din Italia.

După eșecul la limită din Danemarca, 1-2, din debutul preliminariilor EURO 2021, tinerii tricolori vor să își ia revanșa în cele două partide pe care le au programate în această lună.

La antrenamentul de marți, pentru prima oară de la reunire, selecționerul Mirel Rădoi a avut toți jucătorii la dispoziție. Ultimii sosiți în cantonamentul de la Centrul Național de Fotbal de Buftea sunt Marian Aioani și Andrei Rațiu. Aceștia s-au alăturat imediat colegilor la ședința de pregătire din această dimineață.

După câteva exerciții de încălzire sub comanda preparatorului fizic Horațiu Baciu, Mirel Rădoi a lucrat cu elevii săi la tactica pentru meciul cu Ucraina. Cu toții lucrează intens pentru o victorie în fața formației care în martie 2018, la generația U19, s-a calificat în dauna noastră la Euro, iar toată lumea își dorește revanșa.

"E momentul să arătăm că merităm să mergem la EURO 2021! Pentru noi pare că meciul cu Ucraina este unul capital. Avem de luat o revanșă și cu Irlanda de Nord avem nevoie de o injecție cu energie pozitivă. Ucraina e campioană mondială la U20, e o formație puternică, cu o atitudine agresivă, însă eu am încredere în băieți", a declarat Mirel Rădoi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel