Nașterea anului. Meghan Markle, decizie ȘOC pentru familia regală

Meghan Markle surprinde în ceea ce privește cea mai așteptată naștere a anului, cea din familia regală din Marea Britanie.

Meghan Markle este pe cale să încalce o tradiţie veche de patru decenii refuzând să nască la spitalul londonez unde au văzut lumina zilei mulţi dintre membrii familiei regale, printre care şi soţul fostei actriţe, prinţul Harry, a dezvăluit publicaţia The Sun, preluată de Reuters. Meghan şi Harry, care s-au căsătorit anul trecut, aşteaptă venirea pe lume, în această primăvară, a primului lor copil, scrie Agerpres.

Fosta actriţă a ales să nu nască în aripa Lindo a spitalului St Mary din Londra, preferat de familia regală încă din 1977, a precizat cotidianul britanic, citând o sursă a cărei identitate nu a fost precizată. Meghan (37 de ani) a ales o maternitate din apropierea noii reşedinţe a cuplului princiar, din oraşul Windsor, scrie The Sun.

Bebeluşul nu se va naşte la Lindo, spune sursa citată de cotidian.

"Ea şi Harry au decis că, mai degrabă decât să meargă într-un loc atât de public precum Lindo, o vor lăsa pe Meghan să se recupereze într-un loc mai retras, mai precizează sursa menţionată de The Sun.

Palatul Kensington nu a putut fi contactat imediat pentru a comenta informaţiile, precizează Reuters. Copilul va fi al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul britanic, iar momentul naşterii va ţine cu siguranţă prima pagină a ziarelor din toate colţurile globului.

Vezi și: Meniul de post al Andreei Marin. Alimente CHEIE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel