Urmărește emisiunea live


NASA şi ESA, decizie de amplasare al Lunar Gateway, staţia spaţială lunară

NASA
NASA

Lunar Gateway este  staţia spaţială care va fi amplasată pe o orbită eliptică a Lunii, la distanţă de minimum 2.993 de kilometri de aceasta, construcţia acestui avanpost debutând în anii 2020, potrivit anunţului NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citate de The Telegraph.

Lunar Gateway va fi folosită ca punct de staţionare pentru astronauţii care vor călători pe Lună, dar şi pentru misiunile pe alte corpuri din Sistemul nostru Solar, potrivit Mediafax.

Locul unde va fi amplasată staţia spaţială va permite călătorii dus-întors pe Lună o dată la şapte zile, avanpostul urmând să fie dotat şi cu un vehicul de transport de persoane şi roboţi.

Reprezentanţii ESA spun că staţia va fi ca un "refugiu montan", oferind adăpost şi un loc de oprire şi de depozitare a proviziilor pentru călătorii mai lungi, de exemplu, cele pe Marte, dar şi un sistem de comunicaţii cu Terra şi un laborator pentru experimente ştiinţifice.

Vezi și: Neil Armstrong, prima fotografie clară cu chipul său, pe Lună. NASA a făcut-o publică

Specialiştii de la NASA şi ESA au decis că staţia nu se va învârti în jurul Lunii pe o orbită joasă, aşa cum s-a întâmplat la misiunile Apollo. Noua staţie va avea o orbită eliptică, pentru a se apropia cât mai mult de Lună, dar şi pentru ca specialiştii de pe Terra să aibă un acces mai rapid la aceasta. Staţia se va putea apropia la aproximativ 2.993 de kilometri de Lună, iar punctul cel mai îndepărtat se va afla la 69.200 de kilometri.

Astronauţii vor corecta în mod regulat poziţia avanpostului, aşa cum se întâmplă şi în cazul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Lunar Gateway va include module aparţinând mai multor agenţii spaţiale, inclusiv din Japonia, SUA şi Europa, şi va fi o bază permanentă, echipele de astronauţi putând locui acolo mai multe luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel