NASA, misiune importantă pentru Terra

NASA va lansa o sondă spaţială care va studia un asteroid ce ar putea pulveriza Pământul. Sonda va fi lansată în toamna acestui an şi ar urma să revină pe Terra cu informaţii preţioase în anul 2023.

Asteroidul botezat Bennu are un diametru de cinci sute de metri şi traversează orbita Pământului o dată la şase ani. În clipa de faţă, el nu reprezintă nici un pericol, întrucât se află la mare distanţă de Terra, scrie RFI.

Problema e că în 2135 corpul ceresc va ajunge între Pământ şi Lună şi se va afla deci periculos de aproape de planeta noastră. Experţii NASA cred că există riscul ca traiectoria asteroidului să fie afectată de gravitaţia Pământului, ceea ce ar putea însemna că enigmaticul corp ceresc ne-ar putea face o "vizită" neaşteptată, mai târziu, în secolul respectiv.

Şansele unui impact de acest gen sunt mici, dar nu pot fi excluse, atrag atenţia cercetătorii. Dacă o asemenea catastrofă ar avea loc, ar echivala cu trei miliarde de tone de explozibil de mare putere, iar explozia ar fi de 200 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima, potrivit The Times.

Ce vor să facă oamenii de ştiinţă? Experţii NASA vor lansa în septembrie o sondă spaţială, botezată Osiris-Rex, care va călători pe orbita Soarelui timp de un an, pentru a prinde viteză, după care se va alinia pe traiectoria asteroidului, pe care ar urma să-l întâlnească în august 2018.

Sonda va lua o mostră de sol de pe asteroid, după care se va îndrepta înapoi pe Terra, unde ar urma să ajungă prin anul 2023.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel