Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Narcis Neaga (CNAIR): INADMISIBIL! Nu se va mai întâmpla așa ceva

Narcis Neaga CNAIR
Narcis Neaga CNAIR

Narcis Neaga, director general la Compania de administrare a infrastructurii rutiere CNAIR, a vorbit despre achizițiile publice în cadrul dezbaterii UPGRADE ROMANIA: MARILE PROIECTE DE INVESTIȚII ÎN 2019 organizate de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News şi DC Business.

"În ceea ce privește achizțiile publice, trebuie spus că principalul element negativ pe care l-am întâlnit în companie din 2018 a fost perioada lungă de evaluare a unei oferte. Adică am ajuns în situația în care existau depuse două - trei oferte, iar perioada de evaluare depășea șapte luni. Inadmisibil! La fel, aveam cinci oferte și se depășea un an în evaluarea unei oferte. Inadmisibil! Nu s-a mai întâmplat așa ceva și nici nu se va mai întâmpla.

Există și un ordin de ministru la care am lucrat cu colegii din companie: maximum patru luni în evaluarea unei oferte având în vedere dacă sunt foarte multe sau complexe. în rest, nu mai acceptăm așa ceva. Pentru că aceste lucruri duc la întârziere în punerea în aplicare a unor strategii”, a zis Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, în cadrul dezbaterii UPGRADE ROMANIA: MARILE PROIECTE DE INVESTIȚII ÎN 2019 organizate de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News şi DC Business.

Iată răspunsul:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel