Mureş: Iniţiativă pentru readucerea în satul natal a rămăşiţelor pământeşti ale cărturarului Gheorghe Şincai

Primăria comunei Râciu a luat iniţiativa de a identifica locul exact din Slovacia în care a fost înmormântat cărturarul român Gheorghe Şincai, reprezentant de bază al Şcolii Ardelene, şi de a aduce acasă măcar o palmă din pământul în care este îngropat, la 265 de ani de la naşterea acestuia.

'Acest mare om s-a născut în comuna Râciu, tatăl său era din Şinca Veche, iar mama lui era din familia Grecu, de aici. A făcut primele studii la Săbed, în limba maghiară. Noi avem obligaţia ca şi comună să ne implicăm. De când am venit în primărie mi-am dorit să facem Fundaţia 'Gheorghe Şincai', acum o facem împreună cu preotul greco-catolic Toader Dulău şi cu alţi oameni.

Ne-am gândit că nu avem absolut nimic din ceea ce înseamnă rămăşiţele pământeşti ale acestui mare om, care a fost cel mai important pion al Şcolii Ardelene. Ne-am gândit mai demult şi am găsit înţelegere la mai mulţi oameni de cultură din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, împreună cu care ne vom duce într-o delegaţie în perioada 24-25 octombrie, în Slovacia. Am luat legătura cu localitatea Svinica din Slovacia, acolo unde este mormântul sau locul unde el a fost îngropat.

Din delegaţie fac parte reprezentanţi ai administraţiei locale precum şi istorici şi oameni de cultură. Mergem şi încercăm să găsim posibilitatea să identificăm locul în care este înmormântat', a declarat primarul din Râciu, Ioan Vasu. Dificultatea de a identifica locul în care a fost îngropat Gheorghe Şincai este cu atât mai mare, cu cât vechiul cimitir unde se afla mormântul cărturarului român a fost bombardat în 1944, iar multe dintre morminte au fost distruse sau strămutate.

Delegaţia care se va deplasa la Svinica doreşte să aducă acasă măcar un pumn de pământ din cimitirul istoric şi apoi să amenajeze o casă memorială pentru ilustrul reprezentant al Şcolii Ardelene. Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, Nicolae Băciuţ,  consideră că iniţiativa primarului din Râciu este una lăudabilă, întrucât Gheorghe Şincai este cel care a depus o muncă asiduă de luminare a maselor şi a contribuit la întemeierea a peste 300 de şcoli în Transilvania.

'Primarul din Râciu are câteva fapte importante realizate de curând în comună. (...) Acest gând care nu este deloc nou m-a bucurat foarte mult, pentru că faţă de Gheorghe Şincai noi avem multe datorii neplătite. (...) Este autorul primei gramatici tipărite a Limbii Române. Noi suntem ceea ce suntem ca limbă având un fundament pe care el l-a realizat, fiind un reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene. Să luăm în seamă şi 'Hronica românilor şi a mai multor neamuri', realizată cu câţiva ani înainte de a muri (...) Gestul primarului din Râciu este absolut reparatoriu fiindcă nu se ştie cu exactitate unde este îngropat Gheorghe Şincai, există două variante. La Svinica în Slovacia (unde a murit în data de 2 noiembrie 1816, la vârsta de 62 de ani). Există o informaţie din anii 60, potrivit căreia cimitirul a fost bombardat în 1944 şi a fost mutat în altă parte. Exact nu se ştie unde este mormântul lui Gheorghe Şincai', a precizat Nicolae Băciuţ.

Gheorghe Şincai s-a născut în 27 februarie 1754 la Râciu, judeţul Mureş, a studiat la Colegiul Reformat din Târgu Mureş apoi la Cluj, Bistriţa, Blaj, Viena şi la Roma, acesta având o contribuţie fundamentală în răspândirea culturii în mediul rural. Şincai a elaborat, alături de Samuil Micu, prima gramatică tipărită a limbii române 'Elementa linguae daco-romanae sive valachicae' în 1780 şi, pe lângă înfiinţarea a peste 300 de şcoli confesionale greco-catolice, în anul 1784 a fost numit director general al şcolilor româneşti unite din întreaga Transilvanie, propus de episcopul Grigore Maior. În scopuri didactice, a tradus şi a elaborat manualele şcolare de bază, cum sunt Abecedarul, Gramatica, Aritmetica şi Catehismul, în care a adaptat şi a creat terminologia necesară înţelegerii acestora de către elevi, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel