Motocicliștii vor munci pe șantierul Habitat for Humanity din Cumpăna

Peste 130 de motocicliști, ce fac parte din 14 cluburi din toată ţara, se vor întâlni la Cumpăna, în județul Constanța.

În perioada 2-4 iunie, motocicliştii vor munci la patru cvadruplexuri pentru ca 16 familii cu venituri mici să aibă o locuință decentă în care să își crească copiii. Aceștia vor turna beton, vor vărui, vor vopsi, vor aplica tencuială decorativă, vor monta gips carton şi vată minerală.

De asemenea, vor munci la zidărie şi la împrejmuire, vor realiza etrieri şi vor lega grinzi pentru fundaţie pentru cele 16 locuințe pe care Habitat for Humanity Cumpăna le construiește în cadrul proiectului „Construim împreună pentru viitor".


Cei 130 de motocicliști vor sosi vineri seara în Cumpăna și vor campa în spațiul dedicat de lângă șantier, iar sâmbătă vor munci, alături de familiile beneficiare și specialiștii Habitat for Humanity, la ridicarea locuinţelor.


Una dintre familiile pe care motocicliștii le ajută este familia Halichia. Nadia și George, amândoi în vârstă de 28 de ani, fac eforturi să îi ofere lui Alexis, băiețelul lor în vârstă de un an, o casă decentă în care să crească. Tănăra familie locuiește într-o singură cameră în apartamentului părinților lui George. Deși muncesc amândoi de la vârste fragede, venitul lor este insuficient pentru a obține un credit pentru o locuință.


Evenimentul Bikers for Humanity este la a doua ediţie și este inițiat de realizatorul radio Cristian Hrubaru.


La prima ediție Bikers for Humanity au participat peste 350 de motocicliști care s-au implicat în ajutorarea a 36 de familii din Bacău.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel