EXCLUSIV  Moțiune cenzură cădere Guvern. Dan Barna, intervenție-fulger

Dan Barna
Dan Barna

Președintele USR, Dan Barna, a declarat pentru DC News, că o schimbare a guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură ar fi oportună chiar și în condițiile în care vom prelua președinția Consiliului UE, acesta considerând că România are doar un rol decorativ în această calitate la nivel european. 

"Moțiunea este foarte oportună. După delirul de duminică al domnului Dragnea, toată lumea a înțeles că orice zi în plus cu acest guven înseamnă depărtarea de UE. Nu avem ce rezultate pozitive să așteptăm de la aceste marionete. Este o moțiune necesară pentru supraviețuirea noastră ca stat european. Pașii următori pot fi făcuți repede. Nu se blochează nimic. Oricum suntem decorativi la preluarea acestei președinții, în realitate, toate activitățile fiind organizate de secretariatul Consiliului UE", ne-a explicat Barna.  

Negocierile continuă


Liderul USR a mai declarat pentru DC News că este greu să facă un pronostic pentru votul care se va da joi în parlament pentru moțiunea de cenzură a opoziției, în condițiile în care se poartă încă discuții cu parlamentarii PSD-ALDE.

"Lucrurile sunt foarte fluide. Suntem în discuții în continuare cu parlamentarii puterii și suntem deschiși la orice variantă care ar duce la schimbarea acestui guvern care face rău României", a adăugat președintele USR.  

Moțiunea de cenzură depusă de PNL și intitulata "Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, rușinea României"  va fi dezbătută și votată joi în plenul parlamentului.  

VEZI ȘI:

Moțiune cenzură, CĂDERE GUVERN. Crin Antonescu, despre arma politică a opoziției

Preşedinţie Consiliu UE. Iohannis: Suntem pregătiţi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel