Mormânt străvechi, descoperit în oraşul egiptean Luxor

egipt
egipt

Arheologi egipteni au descoperit ateliere şi un mormânt străvechi în oraşul Luxor, sudul Egiptului, a declarat joi arheologul Zahi Hawass care a condus lucrările, relatează dpa.

Cele 30 de ateliere, din cea de-a 18-a Dinastie egipteană (1550-1292 î.Hr.), erau folosite pentru prelucrarea lemnului, olărit şi pentru realizarea de obiecte funerare, a declarat el pentru jurnalişti.

Zahi Hawass, fost ministru al antichităţilor, este şeful expediţiei egiptene care a făcut descoperirile.

Arheologii au descoperit de asemenea un mormânt cu o intrare similară cu cea a faimosului mormânt al faraonului Tutankhamon, descoperit în Luxor în 1922, a mai spus Hawass, conform Agerpres. 

Obiecte din aur, un sigiliu din argint şi resturi de mumificare au fost găsite în interiorul mormântului recent descoperit.

Tutankhamon, cunoscut drept Regele Tut, avea nouă ani când a devenit faraon egiptean. El a domnit între 1333 şi 1323 î. Hr., fiind unul dintre ultimii regi ai celei de-a 18-a Dinastii egiptene.

Tezaurul Regelui Tut va reprezenta piesa centrală a noului Mare Muzeu Egiptean, construit lângă faimoasele Piramide din Giza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel