Monumentul Eroilor, acoperit de bradul de Crăciun. Primar: Să fie mai frumos

Monumentul Eroilor din comuna Cudalbi a fost acoperit cu un brad de Crăciun cu acceptul primarului.

Monumentul dedicat soldaţilor români căzuţi pe front în timpul Primului Război Mondial ar urma să intre în reabilitare şi să fie acoperit, de aceea s-au gândit să pună un brad peste el ca să fie mai frumos.

"A fost o propunere a unui grup din primărie la care eu m-am aliat şi am fost de acord. Sincer să fiu, mie îmi place. Nu este o lipsă de respect faţă de eroi, ba din contră. Sunt de acord şi cu cei care spun că mai bine puneam bradul lângă monument. N-am crezut că o să iasă atâta tămbălău pentru o chestie foarte simplă şi frumoasă. În alte părţi se îmbracă în plasă construcţii, mănăstiri şi biserici şi asta nu-i împiedică pe oameni să se închine la biserică", a declarat primarul Ştefan Drugan.

"Este un lucru simbolic"

Edilul consideră că atât bradul cât şi monumentul sunt lucruri simbolice şi că va deconta această iniţiativă, dacă va fi cazul, la alegerile viitoare.

"Până la urmă şi acest monument, ca şi bradul, este un lucru simbolic. Eu sunt sigur că dacă ar trăi acei eroi sau dacă, Doamne ajută, ar putea să vadă de acolo din cer, s-ar bucura că cineva îi bagă în seamă măcar aşa, cu o mantie de brad. Poate eu nu gândesc normal, dar dacă tatăl meu ar fi acolo, bunicii mei, rudele mele, vă spun că nu m-ar deranja, m-ar bucura pentru că în felul ăsta le cinstim memoria. Mai este un an şi jumătate până la alegerile locale şi o să văd care este impactul, dacă impactul va fi negativ, oamenii mă vor trimite acasă", a spus primarul Ştefan Drugan.

"Oamenii vin şi spun wow"

Unii dintre localnici au o părere bună despre această iniţiativă a primarului.

"În anii din urmă, oamenii veneau şi vedeau trei instalaţii, anul acesta vin şi spun wow. Considerăm că sunt straie de sărbătoare. 1 Decembrie pentru un copil nu are prea multe semnificaţii. Acum a făcut altceva. Monumentul eroilor este acoperit, stă la căldurică', a afirmat o localnică.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură Galaţi spun că sunt consternaţi de ceea ce s-a întâmplat la Cudalbi, dar că din punct de vedere legal nu au ce să facă. "Vom trimite o scrisoare de protest la Prefectura Galaţi şi la Primaria Cudalbi", a declarat Marius Mitrof, consilier la Direcţia pentru Cultură Galaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel