Monica Melencu, noi probe ADN. Răsturnare de situație după intervenția lui Tonel Pop

Mama Luizei Melencu a anunțat că acceptă să dea noi probe ADN, însă are niște condiții.

Vineri, la casa familiei Luizei Melencu a avut loc un adevărat scandal, după ce jandarmii au mers să pună în aplicare un mandat de aducere la DIICOT a mamei fetei. Scopul era acela de recoltare a noi probe biologice în vederea stabilirii ADN-ului prelevat din probele luate din casa lui Gheorghe Dincă.

Sâmbătă, mama Luizei a anunțat că acceptă să dea noi probe ADN. „Am luat o hotărâre după ce domnul avocat Tonel Pop a insistat să mă supun noii recoltări de probe biologice și să mă consult cu familia în acest sens. După îndelungi discuții cu familia, am hotărât să fiu de acord”, a spus mama Luizei pentru Antena 3.

Însă are și niște condiții, mai exact: „să fie de față domnul avocat Tonel Pop la recoltare, să fiu dusă cu mașina la București pentru că nu am posibiliăți materiale”.

„Nu avem cum să ne luptăm cu sistemul și trebuie să cedăm în acest moment. Foarte greu s-a lăsat convins tatăl meu. (...) Mi-e greu să cred că s-a ajuns la așa ceva. Cu toate că suntem parte vătămată și avem dreptul la un cuvânt. Puteau să vină să ne explice", a mai spus Monica Melencu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel