Moment de reculegere la prima ședință a Guvernului Tudose

Membrii Guvernului Tudose au ţinut un moment de reculegere, vineri, la începutul primei şedinţe a noului Cabinet, pentru cei trei militari decedaţi în accidentul din Argeş.

Agenda şedinţei de Guvern cuprinde şi un proiect de ordonanţă de urgenţă referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiilor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului. De asemenea, pe masa Executivului află şi un proiect de suspendare a Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

Membrii Cabinetului ar putea discuta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Totodată, pe ordinea de zi se află o serie de proiecte de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al mai multor instituţii. Guvernul ar urma, de asemenea, să numească mai mulţi membri ai Consiliului director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.

Pe masa Executivului se mai află, la şedinţa de vineri, un proiect de hotărâre privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, pentru pensionari.

Miniştrii vor discuta şi mai multe memorandumuri, printre care unul referitor la încadrarea schemei de ajutor de minimis - Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, pentru perioada 2017 - 2020 - în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel