Moldovean înarmat prins la Albița

Un cetățean moldovean a fost prins la trecerea frontierei având asupra sa un pistol. Arma nu era declarată. 

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Fontierei Albiţa a descoperit ascuns şi nedeclarat, pe corpul unui tânăr din Republica Moldova, un pistol din categoria armelor de foc neletale, precum și muniția aferentă acestuia. Evenimentul din frontieră a avut loc azi dimineață, în jurul orei 06.30. Bărbatul în vârstă de 21 de ani s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iași pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, ca pasager într-un autoturism marca Mercedes Benz.

Profilul de risc

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit ascuns şi nedeclarat, pe corpul pasagerului, un pistol cu aer comprimat, cal. 4,5 mm, precum și 11 proiectile tip bilă. În interiorul autoturismului au mai fost descoperite cutia pistolului, în care se aflau instrucţiunile de utilizare a armei şi specificaţiile tehnice.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că pistolul și muniția îi aparțin şi că nu a ştiut că la intrarea în România trebuia să le declare.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pe numele tânărului privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată.

Vezi și: Moldovean înarmat, prins la frontieră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel