Moise Guran, abia intrat în politică, se vede PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

Moise Guran a anunțat dacă va candida la alegerile locale și dacă se vede președintele României.

Moise Guran a declarat, miercuri seară, după ce a participat la o ședință USR, întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare, că dacă i se propune, va candida și la prezidențiale. El a spus că nu are intenția de a candida la locale din partea USR-PLUS, dar se va implica activ în campanie.

„Dacă mi se propune, voi candida și la alegerile prezidențiale. Știu că tocmai le-am ratat, dar asta e, odată la cinci ani", a declarat Moise Guran, miercuri seară, în urma ședinței USR, întrebat dacă va candida la alegerile parlamentare.

Va candida la alegerile locale?

„Nu am această intenție, să candidez la locale, deși intenționez să mă implic activ în campania electorală pentru București, poate și pentru alte orașe. Am idei legate de București, ca jurnalist m-am documentat și am mers în multe locuri, și trăiesc în acest oraș. Pe de altă parte, cred, însă, că competențele mele sunt legate, mai degrabă, de administrația centrală decât de cea locală și că ideile și sepcializarea mea a mers mai mult către zona macroeconomică decât cea locală", a motivat jurnalistul Moise Guran, citează Mediafax.

Activitatea parlamentară i s-a părut mereu „plictisitoare"

„Nu este ceea ce mi-am dorit în viață (un post de parlamentar - n.r). Am considerat întotdeauna că activitatea parlamentară este extrem de plictisitoare, de aceea nu am fost niciodată reporter pe politic. Voi candida dacă mi se propune și se consideră că asta trebuie să fac eu, dar scopul meu e să fiu implicat în toate discuțiile și negocierile care se poartă despre cum țara va fi reformata. Că va fi în calitate de parlamentar, nu am niciun fel de problemă. Sunt all in, cum se spune, nu am renunțat la meseria de jurnalist pentru a veni cu jumătăți de măsură, am intrat în politică", a argumentat Moise Guran.

Moise Guran a participat, miercuri seară, la ședința Biroului Național al USR. Acesta și-a exprimat intenția de a se înscrie în partid, renunțând la meseria de jurnalist.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel