Moftul român – teatru cu intrare liberă la muzeul Literaturii

În contextul aniversării marelui scriitor, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la „Moftul român”, un spectacol creat de Lari Giorgescu după „Momente și schițe”( Moftul român, Lanțul slăbiciunilor, Statistica, Imposibil, Mitică, Obligativitatea opiniilor, Repaosul dominical, Moșii), miercuri, 30 ianuarie, de la ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe).

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852, dar a fost declarat în acte abia la 1 februarie. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menţionează: „La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ a nume Dl Luca Caragiali. Şi astăzi la şapte ale lunii lui Februarie anul o mie opt sute cinci-zeci şi doi s´a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii Răsăritului”.

„Moftul român” descrie atitudini, comportamente și scene ce se regăsesc și în realitatea actuală, în stânga şi în dreapta noastră, de-a lungul și de-a latul drumului. „Moftul” este și nu este un moft. Este în reforme, căi ferate, tabloide, bacalaureat, lanțuri de aur, zvonuri, averse de ploaie, rețete, vedete, marionete.

Ion Luca Caragiale a surprins liniile de mișcare ale vieții într-o epocă întemeiată pe mișelii fără număr și pe o prostie enormă, în care totul era o deplorabilă farsă în parlament, în justiție, în presă, în cultură. Piesele lui Caragiale dezvăluie o lume pervertită până în adâncuri, ale cărei vicii sunt congenitale și ele închid poarta oricărei nădejdi în posibilitatea de îndreptare a societății. Sub ironia vehementă, sub umorul exploziv al operei lui se află o totală lipsă de iluzii, o tristețe definitivă care nu este semnul indiferenței, nici al oboselii. Mândria de a-și trăi lucid epoca se asociază în teatrul lui Caragiale cu hotărârea inflexibilă de a nu dezarma în fața infamiei. A fost gazetar, sufleur, revizor şcolar, copist, profesor, corector, registrator, director general al Teatrelor, patron de berării falimentare, iar în politică a trecut de la conservatori la socialişti, apoi la liberali, junimişti şi radicali.

Actorul Lari Giorgescu naște un spectacol comic, o înșiruire de situații, ce vă va vrăji și conduce într-o lume a râsului și a gândului din spatele acestuia. Opt texte scrise în cunoscuta notă ironică vă conduc sau readuc în atmosfera epocii lui Caragiale, cu maimuţărelile politicienilor, promisiunile deşarte, caricaturile vii – toate acestea urmând să se topească în hohote de râs – pentru că românii ştiu să facă haz de necaz.

Lari Giorgescu a realizat realmente o performanță artistică: un recital de o oră care se urmărește pe nerăsuflate, în care spectatorul trăiește textele de proză ale lui Caragiale cu o intensitate aparte, savurând totul, de la construcția fără cusur pe care a actorul a realizat-o (ceea ce nu e la îndemâna tuturor în cazul lui Caragiale) la schimbările de voce, relieful conferit pasajelor și cuvintelor-cheie, gestica și mimica sugestive. Și iarăși se dovedește că nu e necesară întotdeauna multă recuzită și decor, scene aglomerate cu de toate, că vocea și chipul pot umple scena – când au resurse veritabile”, scria despre acest spectacol Costin Tuchilă.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, anunță MNLR într-un comunicat.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel