Modificări legislative. Răspunsul investitorilor străini pentru Guvern

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că cele mai multe dintre efectele economice negative reclamate recent de politicieni sunt rezultatul legislaţiei adoptate fără o fundamentare economică prin studii de impact ce le-ar fi putut anticipa.

'FIC şi întreg mediul de afaceri au recomandat constant realizarea unor astfel de studii şi ne exprimăm în continuare deschiderea să contribuim la acestea. Discursul politic care pune efectele nedorite doar în seama unor actori din piaţă, ale căror opinii au fost ignorate în perioada de consultare publică, nu face decât să deterioreze încrederea mediului de afaceri în România', se arată într-un comunicat al FIC, remis, vineri, Agerpres.

Potrivit comunicatului FIC, investiţiile masive anticipate de guvernanţi se vor materializa cu dificultate, atâta vreme cât încrederea mediului de afaceri nu va fi recâştigată. Conform concluziilor celui mai recent indice de percepţie privind atractivitatea mediul de afaceri din România, realizat în rândul membrilor FIC în martie 2018, încrederea este la un nivel scăzut, se mai arată în comunicat.

Joi seară, în cadrul unei emisiuni televizate, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, a declarat că Guvernul va cere ANRE (Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, n.r.) şi altor instituţii să verifice cât de fundamentată a fost creşterea recentă de preţuri.

'S-a spus: din cauza PSD. Şi vorbim de cauze spuse şi de BNR şi de alţi analişti. Creşterea preţurilor la energie - în primul rând este vorba de liberalizarea cerută de FMI şi UE, deci nu e o decizie a Guvernului şi de asemenea şi de unele politici de cartel făcute de unii operatori economici cu capital străin în România. Deci, nu e din cauza Guvernului. Creşterea preţului barilului de petrol pe pieţele internaţionale - martie 2018 faţă de martie 2017 - o creştere de 33%. Nu noi am decis. Creşterea preţurilor la produsele agricole importate şi alimentare importate. Noi importăm 70% din UE şi constatăm că aici au crescut preţurile la bunurile pe care le importăm', a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, companiile au profitat de faptul că veniturile românilor au crescut şi au majorat preţurile.

'Sigur că am constatat că aceste companii cu capital străin când au văzut că veniturile românilor cresc - şi salarii, şi pensii - şi-au zis 'hai să mărim şi noi preţurile'. Noi o să cerem ANRE-ului şi altor instituţii să verifice cât de fundamentată a fost această creştere de preţuri şi solicit guvernului foarte clar ca în cazul relatat de Consiliul Concurenţei să dispună un control efectuat de Corpul de control al premierului şi nu numai', a mai spus liderul PSD. El a arătat că şi în alte domenii se procedează la fel. 'La societăţile de asigurări, zic unii, la sistemul bancar, zic alţii, în legătură cu dobânzile practicate. De asemenea, importatorii au zis 'hai să creştem şi noi preţurile, dacă au crescut veniturile la români'. De asta orice măsură pe care noi vrem să o luăm pentru a creşte valoarea şi cantitatea producţiei din România este lovită din toate părţile, asta nu înseamnă că o să dăm înapoi, dar este una din explicaţii', a spus preşedintele PSD.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel