Urmărește emisiunea live


Modificări Justiție. Asociaţia Magistraţilor din România, reacție

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) susţine că nu exista o situaţie excepţională sau extraordinară care să justifice procedura de urgenţă şi modul netransparent de concepere a actelor normative vizând graţierea şi modificarea Codurilor penale.

'Asociaţia Magistraţilor din România a prezentat, atât în punctul de vedere trimis Consiliului Superior al Magistraturii - ca urmare a demersului îndreptăţit al CSM de consultare a instanţelor şi asociaţiilor profesionale, înainte de a hotărî cu privire la avizul cerut de MJ -, cât şi în comunicate de presă, argumentele referitoare la inexistenţa unei 'situaţii excepţionale/extraordinare' care să justifice, prin ea însăşi, procedura de urgenţă şi modul netransparent de concepere a actelor normative vizând graţierea şi modificarea Codului penal/Codului de procedură penală, aceste argumente fiind bazate pe necesitatea respectării Constituţiei, în contextul conţinutului expunerii de motive/notei de fundamentare şi a conţinutului celor două proiecte ale MJ', declară AMR într-un comunicat remis miercuri, potrivit Agerpres.

AMR subliniază că argumentele prezentate au coincis cu punctul de vedere al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al CSM, exprimate în şedinţa finalizată cu hotărârea de aviz negativ dată pentru ambele proiecte de ordonanţe de urgenţă.

'Prin urmare, deşi părea că aceste opinii profesionale înclină balanţa înspre o dezbatere transparentă şi efectivă, în termenii chestiunilor publice ţinând de sistemul judiciar, cu analizarea argumentelor pro şi contra, pentru asigurarea unei informări corecte a cetăţenilor (acesta fiind rolul dezbaterii publice asupra unui proiect legislativ) - dezbaterea de la MJ, de luni, fiind departe de această finalitate, în condiţiile în care a fost concepută şi terminată, la repezeală -, la ceas târziu a fost adoptată OUG privind modificarea codurilor, în lipsa unei dezbateri reale şi în pofida faptului că, astfel cum a notat CSM în avizul negativ, aceste modificări excedează deciziilor Curţii Constituţionale', mai spune AMR.

[citeste si]

Magistraţii arată că, după ce a modificat proiectul OUG, Ministerul Justiţiei a trimis marţi, la ora 17,00, noul proiect către CSM, pentru un nou aviz, însă nu i-a dat posibilitatea Consiliului de a-şi expune opinia, ci s-a trecut direct la adoptarea OUG, cu suplimentarea 'intempestivă' a ordinii de zi a şedinţei de guvern, urmată de publicarea, marţi noapte, în Monitorul Oficial.

În opinia AMR, opiniile motivate ale magistraţilor, în chestiuni de interes public, ţinând de sistemul judiciar, referitor la care au fost consultaţi, 'nu pot fi catalogate, în niciun caz, ca situare de-o parte sau de alta a declaraţiilor politicului, decât printr-o interpretare fără temei'.

'Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, fără să nege oportunitatea unei legi a graţierii sau oportunitatea modificărilor Codului penal/Codului de procedură penală - în limitele deciziilor Curţii Constituţionale care, apropo de 'urgenţa' de azi-noapte, au fost pronunţate în octombrie 2015 (referitor la conflictul de interese) şi în iunie 2016 (referitor la abuzul în serviciu) - şi fără să nege abilitarea organului legiuitor de a adopta 'legi' în aceste materii, AMR a prezentat deficienţe clare, privind nerespectarea Legii fundamentale şi a deciziilor instanţei constituţionale care nu pot fi trecute cu vederea decât dacă statul de drept este doar un moft', mai spune Asociaţia Magistraţilor.

Citește și: CNMR, solicitări urgente către Iohannis, Grindeanu, Parlament și români

Potrivit AMR, CEDO a reamintit că, în privinţa chestiunilor de interes public, ţinând de buna funcţionare a sistemului judiciar, chiar dacă declaraţiile au implicaţii politice, judecătorii nu pot fi împiedicaţi să se implice în dezbaterea pe aceste subiecte, în cauză fiind vorba inclusiv de amendamente la Codul de procedură penală. În plus, în discursul de deschidere a anului judiciar, rostit în 27 ianuarie 2017, preşedintele CEDO, Guido Raimondi, a spus că dacă judecătorii sfârşesc prin a le fie teamă să îşi exprime opiniile în exerciţiul funcţiunii lor, aceasta va duce, inevitabil, la o slăbire sau chiar la dispariţia uneia dintre bazele democraţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel