Modificare în Liga 1. LPF, solicitare semnată de 11 cluburi

Liga Profesionistă de Fotbal anunţă rezultatul propunerii venită din partea U Craiova, care a solicitat ca numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecința creșterii numărului de jucători de rezervă de la șapte la nouă.

Precizăm faptul că, în urma ședinței Comitetului Executiv al FRF din 20 august 2019, când clubul Universitatea Craiova a solicitat ca numărul de jucători înscriși în raportul de arbitraj să crească de la 18 la 20, cu consecința creșterii numărului de jucători de rezervă de la șapte la nouă, celelalte 13 cluburi din CASA Liga 1 au răspuns astfel:

11 cluburi s-au declarat de acord cu solicitarea Universității Craiova, iar două cluburi și-au manifestat dezacordul fără a oferi alte precizări.

Dintre cele 11 cluburi care și-au manifestat acordul, nouă au făcut-o fără a avea vreo obiecție față de cererea Universității Craiova, iar alte două cluburi din CASA Liga 1 și-au dat acordul, dar au precizat că nu acceptă un număr de opt jucători, formați la nivel național, pe foaia de joc.

LPF a înaintat de urgență către FRF, în atenția Secretariatului General și a Departamentului Juridic, centralizatorul opțiunilor exprimate de membrii noștri afiliați, cu rugămintea de a fi îndreptat către Comitetul Executiv, împreună cu materialele specifice, pentru ședința acestuia de joi, 3 octombrie 2019, transmite LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel