Modernizarea forţelor pentru operaţii speciale, temă discutată de generalul Ciucă şi generalul american Richard D. Clarke

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, miercuri, o întrevedere cu şeful Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Statelor Unite ale Americii, generalul Richard D. Clarke, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii, care a avut loc la sediul comandamentului, cei doi oficiali au dezbătut subiecte legate de "continuarea procesului de transformare şi modernizare a forţelor pentru operaţii speciale, coordonarea şi creşterea interoperabilităţii în cadrul misiunilor desfăşurate în Afganistan şi Irak, precum şi cooperarea privind dezvoltarea capabilităţilor specifice modului de acţiune comprehensiv al forţelor speciale".

De asemenea, în timpul întâlnirii au fost abordate şi subiecte referitoare la participarea la activităţi de instruire în comun ale militarilor români şi americani, adaptarea procesul de educaţie şi de instruire al operatorilor FOS la climatul şi contextul de securitate internaţional, cât şi despre situaţia mediului de securitate în regiunea Mării Negre şi provocările de securitate la nivelul Alianţei Nord-Atlantice în teatrele de operaţii.

Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale al Statelor Unite planifică operaţii speciale şi conduce Forţele pentru operaţii speciale americane, activând ca parte a forţelor întrunite sau în sprijinul acestora pentru a sprijini operaţiile şi acţiunile SUA pe tot globul. Potrivit MApN, această structură a armatei americane a sprijinit procesul de transformare a forţelor pentru operaţii speciale române, prin consilierea şi asistarea pe parcursul procesului de înfiinţare a Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel