Constructorul auto german BMW nu va produce în masă automobile electrice până în 2020, pentru că actuala tehnologie nu este suficient de profitabilă pentru a permite majorarea volumului producţiei, a declarat, joi, directorul general de la BMW, Harald Krueger, transmite Reuters.
BMW a dezvăluit primul său automobil electric alimentat de o baterie în anul 2013 şi între timp a dezvoltat mai multe generaţii de baterii, software şi tipuri de motoare electrice. De exemplu, modelul i8 Roadster, care urmează să ajungă în magazine în luna mai, este echipat cu cea de-a patra generaţie de tehnologie electrică a celor de la BMW. Producătorul susţine că progresele realizate în domeniul materialelor şi proceselor chimice i-au permis să majoreze autonomia acestui model cu 40% comparativ cu precedentele versiuni.
În prezent, BMW vrea să facă tehnologia automobilelor electrice mai modulară pentru ca producţia de masă a acestor vehicule să devină viabilă din punct de vedere comercial.
Competitivitate în ceea ce priveşte costurile
'Vrem să aşteptăm pentru ca a cincea generaţie să fie mult mai competitivă în ceea ce priveşte costurile', a declarat Harald Krueger. Potrivit acestuia, diferenţa de costuri între cea de-a patra şi cea de-a cincea generaţie de vehicule electrice este de ordinul a două cifre, dar nu a oferit date precise.
'Dacă vrei să câştigi cursa, trebuie să fii cel mai competitiv la capitolul costuri de pe un segment, altfel nu poţi majora volumul producţiei', a adăugat Krueger. Constructorul german produce automobile electrice la zece uzine din întreaga lume, însă s-a concentrat în principal pe modele hibride care combină un motor cu combustie internă cu un motor electric alimentat de o baterie, în loc de vehicule care se bazează numai pe baterii pentru funcţionarea lor.
[citeste si]
În acest an, BMW va aloca o sumă record de şapte miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, în cadrul eforturilor sale de a lansa pe piaţă 25 de modele electrificate până în 2025, dintre care 12 vehicule vor fi variante complet electrice cu o autonomie de până la 700 de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima