"Aderarea la zona euro este o decizie politică pe care am adoptat-o în urmă cu mai mulţi ani. În prezent, îndeplinim deja criteriile formale astfel că am putea adera şi mâine la uniunea monetară. Însă ne temem că acest lucru va avea un impact negativ asupra veniturilor pensionarilor şi a celor mai săraci. Cred că vom adopta euro peste cinci ani, în 2022", a declarat Teodor Meleşcanu.
Zona euro este compusă în prezent din 19 state membre. Ultima ţară care a aderat la zona euro este Lituania, care a făcut trecerea la moneda unică în 2015.
România are în prezent cea mai mare creştere economică din UE
Cu un avans de 5,5% în trimestrul al doilea, România are în prezent cea mai mare creştere economică din UE. Majoritatea statelor membre UE din afara uniunii monetare, inclusiv Danemarca, Suedia, Polonia şi Cehia, şi-au revenit mai rapid de pe urma crizei financiare globale din 2008 decât statele din zona euro. Cu toate acestea, România este în continuare una din cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană.
Luna trecută, premierul Mihai Tudose a afirmat şi el că aderarea României la zona euro este "un angajament" pe care ţara noastră l-a luat odată cu intrarea în Uniunea Europeană, precizând că mai este foarte mult de lucru "la convergenţă". Potrivit premierului, nu există un termen fixat în acest sens. "Nu ne-am fixat un termen. Cât de repede posibil, dar nu vrem să ardem nişte etape, fiindcă apoi ne facem mai mult rău decât bine", a spus Tudose.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu