"Va fi în această toamnă, știu asta", a declarat duminică dimineață Dianne Feinstein într-un interviu acordat canalului CNN, confirmând prima audiere publică a unui membru al familiei lui Donald Trump în legătură cu Rusia.
"Don Jr." a mai petrecut cinci ore, cu ușile închise, pentru a răspunde la întrebările anchetatorilor din cadrul Comisiei juridice a Senatului, la 7 septembrie.
Ginerele președintelui, Jared Kushner, a dat și el explicații, cu ușile închise, în iulie, mai multor comisii parlamentare.
Congresmenii vor însă ca diferiții protagoniști să explice în public și sub jurământ contactele lor cu rușii înainte și după alegerile din noiembrie 2016.
Toți au respins orice înțelegere secretă cu Moscova, afirmând că au fost discuții banale sau fără importanță în cadrul campaniei electorale.
Pentru fiul lui Trump, coordonator și el al afacerilor familiei, o anumită întâlnire îi interesează pe anchetatori. În iunie 2016, s-a grăbit să primească la Trump Tower o avocată venită de la Moscova și care i-a fost prezentată ca "avocata guvernului rus", Natalia Veselnițkaia, capabilă să ofere informații compromițătoare despre Hillary Clinton.
În cele din urmă, întâlnirea s-a încheiat fără vreun rezultat, s-a apărat el. Cu toate acestea, anchetatorii vor să știe dacă tatăl lui era la curent cu ceea ar putea fi o tentativă de înțelegere secretă.
Audierea parlamentară nu a fost anunțată oficial de comisie, controlată de republicani. Dacă Donald Trump Jr. refuză invitația să depună mărturie, Congresul ar putea să îi trimită o citație.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ilona și Ristei, moment de încercare: "Mi-a dat fatala! Nu mă mai așteptam să mai vină o dată pentru mine… o damă goală!"
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a